Prima luare de poziție a numărului 1 mondial! Palmă elegantă dată de Simona Halep caricaturiștilor de la Charlie Hebdo care au ironizat-o după victoria de la Roland Garros, scriind: „Fier vechi, fier vechi!”

Simona Halep a avut o reacție demnă de un lider mondial în momentul în care a fost întrebată despre caricatura publicației franceze Charlie Hebdo, care a ironizat-o după victoria istorică de sâmbătă, din finala turneului de la Roland Garros. Constănțeanca, prezentă la prima ediție a unei competiții de hochei pe gheață pentru copii care îi poartă numele, a închis rapid subiectul în momentul în care a fost întrebată despre alegerea controversată a publicației franceze – devenită peste noapte o țintă a tirului a sute de fani români furioși.

Nu vreau să comentez acest lucru. Nu sunt în măsură să zic nimic„, a spus Simona Halep, citată de DigiSport, evitând astfel să potențeze scandalul iscat.

Victoria de la Roland Garros a fost prezentată printr-un desen cu un titlu umilitor: „O româncă a câștigat la Roland Garros. Fier vechi, fier vechi!”. Ambasada Franței a vorbit deja despre acest subiect, asigurând România de simpatia și respectul pe care întreaga țără a lui Leconte, Borotra, Brugnon, Cochet și Lacoste (n.r. – cei patru Muschetari ai tenisului francez) i-o poartă Simonei, dar luând în egală măsură și apărarea autorilor de la Charlie Hebdo.

Simona Halep este a doua jucătoare din România care triumfă în turneul de Mare Șlem de la Paris, la exact 40 de ani de la succesul Virginiei Ruzici.

Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii a preferat să stea în afara polemicii și în ceea ce privește subiectul huiduielilor de pe Național Arena îndreptate împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea. „Nu fac politică. Nu vreau să spun nimic despre acest lucru. Eu am mers pentru a împărtăși această bucurie și pentru a arăta trofeul oamenilor care au venit. Pentru ei am răspuns invitației„, a punctat ferm Halep. Luni, 20.000 de oameni au aplaudat-o pe Simona, pe stadionul de fotbal cel mai important din capitală.

 

Publicat: 15 06. 2018, 11:53
Actualizat: 15 06. 2018, 20:09