Prima reacție a lui Ilie Năstase, după ce ATP a decis ca o grupă de la Turneul Campionilor să-i poarte numele. „Mă onorează”. Ce spune despre Stan Smith și despre anii în care câștiga competiția
Fostul mare tenismen român, Ilie Năstase, primul lider mondial din istorie va fi onorat de cei de la ATP pentru anii săi de activitate glorioasă. Oficialii circuitului au decis să dea numele bucureșteanului campion la Roland Garros și US Open unei grupe de la Turneul Campionilor, în onoarea fostului lider mondial.
Contactat de ProSport, Ilie Năstase a oferit prima reacția în legătură cu această performanță.
„Mă onorează această decizie a celor de la ATP. Am câștigat patru turnee la rând, am jucat cinci finale. Cred că sunt pe locul trei în topul celor care au câștigat de cele mai multe ori acest turneu. Nu contează de câte ori câștigi, Stan Smith dă numele celeilalte grupe și a câștigat o singură dată. Și pe timpul meu se dădea numele jucătorilor care au câștigat înaintea noastră”, a mărturisit primul lider mondial din istorie.
„Nasty” a câștigat Turneul Campionilor de patru ori, în perioada 1971 – 1973, dar și în 1975, când competiția se numea Masters Grand Prix. Astfel, organizatorii turneului au decis ca grupa B a turneului să poarte numele „Ilie Năstase”. Grupa A poartă numele lui Stan Smith, cel care a câștigat ediția inaugurală a turneului, în 1970, la Tokyo.
88 de titluri a câștigat Ilie Năstase în cariera de jucător profesionist
„Aveam statuie într-o perioadă la Madamme Tussaud, Muzeul figurilor de ceară, dar a dispărut. Am vrut să mă duc să o recuperez, dar probabil că au topit-o”
Ilie Năstase, într-un interviu pentru ProSport din 2013
Cele opt echipe calificate la Turneul Campionilor
- Mike Bryan / Bob Bryan
- Jean Julien-Rojer / Horia Tecău
- Ivan Dodig / Marcelo Melo
- Jamie Murray / John Peers
- Simone Bolelli / Fabio Fognini
- Pierre-Hugues Herbert / Nicolas Mahut
- Marcin Matkowski / Nenad Zimonjic
- Florin Mergea / Rohan Bopanna
Cei opt jucători calificați la Turneul Campionilor, în proba de simplu
- Novak Djokovic
- Andy Murray
- Roger Federer
- Stan Wawrinka
- Rafael Nadal
- Thomas Berdych
- David Ferrer
- Kei Nishikori
Tragerea la sorți a Grupelor de la Turneul Campionilor va avea loc joi, 12 noiembrie, la Londra, atât pentru proba de simplu, cât și pentru cea de dublu.
articol publicat de Andrei Pal