Prima REACȚIE a lui Novak Djokovic** după ce a devenit LIDER în clasamentul ATP

Sârbul Novak Djokovic, care va deveni numărul unu mondial luni,
după calificarea în finala de la Wimbledon, a declarat, vineri, că
visele sale se transformă în realitate și că prezența în ultimul
act al competiției londoneze este „una dintre cele mai importante
realizări”.

„Este una dintre cele mai importante realizări și una
dintre cele mai frumoase zile din carieră. La sfârșitul meciului,
nu prea am știut cum să-mi arăt emoțiile. Eram foarte fericit. Este
unul din acele momente pe care nu-l poți descrie. Când îți
amintești de întreaga ta carieră, de copilărie. Visele încep să
devină realitate. Să știi că vei deveni numărul unu mondial și că
vei juca finala turneului tău favorit este ceva special”
,
a declarat Djokovic.

Novak Djokovic, al doilea favorit al competiției, l-a învins,
vineri, cu scorul de 7-6 (4), 6-2, 6-7 (9), 6-3, pe francezul
Jo-Wilfried Tsonga, al 12-lea favorit, și s-a calificat în finala
turneului de la Wimbledon, sârbul urmând să ocupe începând de luni
prima poziție în clasamentul ATP. Djokovic a avut nevoie ceva mai
mult de trei ore pentru a impune în fața francezului situat pe
locul 19 ATP.

Dublul câștigător al turneului de la Australian Open (2008 și
2011) este pentru prima dată în finală la Wimbledon, care va fi a
cincea sa finală de Grand Slam. Djokovic a mai disputat două finale
la US Open (2007 și 2010), pe care le-a pierdut.

Sârbul va trece în premieră pe primul loc al clasamentului ATP
indiferent de rezultatul finalei pe care o va disputa, duminică,
împotriva învingătorului dintre Rafael Nadal, actualul lider ATP,
și britanicul Andy Murray, locul 4 ATP și al patrulea favorit.

El va fi primul jucător din Serbia care va deveni numărul unu
mondial și îi va succede lui Rafael Nadal, care deținea această
poziție din 7 iunie 2010, când spaniolul l-a înlocuit pe elvețianul
Roger Federer. Va fi pentru prima dată din 2 februarie 2004 când
prima poziție în clasamentul ATP nu va fi ocupată de Federer sau
Nadal.

Înainte de a disputa finala de la Wimbledon, bilanțul său în
acest sezon este de 47 de victorii și o înfrângere, cea în fața
elvețianului Roger Federer în semifinalele turneului de la Roland
Garros, la începutul lunii iunie. În acest sezon, sârbul a câștigat
șapte turnee, dintre care Openul Australiei și patru Masters 1000
(Indian Wells, Miami, Madrid și Roma).

MEDIAFAX

Publicat: 01 07. 2011, 20:54
Actualizat: 01 07. 2011, 20:56