Simona Halep (1 WTA) a fost învinsă vineri de Coco Vandeweghe (16 WTA), scor 4-6, 1-6 în primul sfert de finală al turneului Premier de la Stuttgart. La fel ca în meciul din optimi, Simona a suferit din punct de vedere fizic și a fost deranjată de suprafața de joc: „Nu sare mingea odată!”, s-a plâns liderul mondial după un retur ratat.
„Mi-a făcut break la finalul primului set, după care serviciul meu a fost din ce în ce mai moale. A venit plină de încredere, a mai făcut un break în primul set, la început. A servit foarte bine și chiar mi-a fost foarte greu să returnez. De aceea nu am putut să stau foarte echilibrată”
„Primul turneu de zgură al anului pentru mine a fost Fed Cup. Așa că nu sunt demoralizată că am pierdut aici atât de repede. E un teren diferit, nu este o zgură adevărată. Nu joc cel mai bun tenis al meu, dar astăzi adversara a fost mai puternică și a meritat să câștige”, a spus eleva lui Andrei Pavel, la Digisport. Halep a fost neputincioasă în fața serviciului devastator al lui Vandeweghe, prima reprezentantă a SUA care o învinge pe constănțeancă în 2018! Simona nu a reușit niciun break din patru ocazii, în timp ce Coco a câștigt trei game-uri la retur. Cert e că Vandeweghe a lovit atât de tare încât nu a pus-o în pericol doar pe Halep, ci și parbrizul mașinii Porsche cu care poate pleca acasă dacă mai câștigă două meciuri în Germania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER