Prima reacție a Simonei Halep după eliminarea din turneul de la Roma. Cuvinte cumpătate + ce a spus despre accidentarea de la picior
Simona Halep a pierdut, joi, meciul său de debut la turneul Premier 5 de la Roma, în fața Marketei Vondrousova. Românca își îndreaptă deja atenția spre turneul de la Roland Garros, la care are de apărat trofeul, însă, în ciuda faptului că a primit îngrijiri medicale după primele trei game-uri ale setului decisiv, românca a ținut să dea asigurări, la conferința de presă, că va fi bine și aptă din punct de vedere fizic în doar câteva zile.
Vondrousova a făcut un nou meci de excepție în fața Simonei, impunându-se după mai bine de două ore de joc cu scorul de 2-6, 7-5, 6-3. Învinsă de două ori, pe suprafețe diferite în 209 de tânăra stângace din echipa de elită a Cehiei, Simona Halep a avut numai cuvinte de laudă.
„Cred că este foarte talentată. Sunt convinsă că va fi în top în perioada următoare. Cu o stângace este mereu dificil. Servește bine, se mișcă bine. Poate returna cu slice toate mingile care ajunge departe de ea”, a transmis Halep la conferința de presă.