Prima reacție a Simonei Halep după victoria uriașă obținută în absența ei de Dulgheru și Mitu
Simona Halep, marea absentă a barajului de promovare în Grupa Mondială, a ținut să le felicite pe Alexandra Dulgheru și Andreea Mitu pentru performanțele senzaționale de la Montreal.
După 23 de ani, România va juca din nou în elita tenisului feminin, după succesul repurtat în fața lui Canadei lui Eugenie Bouchard. Deși numărul 7 mondial părea să aducă două puncte sigure pentru reprezentativa „frunzei de arțar”, fetele noastre au jucat dezinhibate, fără emoții, și au reușit rezultate istorice.
Din Germania, unde se pregătește pentru turneul de la Stuttgart, Simona le-a ținut pumnii strânși coechipierelor din echipa de Fed Cup, pentru ca astăzi să le felicite pentru performanța deosebită.
„Echipa României a jucat meciuri memorabile în Canada! Felicitări fetelor care au adus România în Grupa Mondială a Fed Cup!„, a scris campioana noastră pe pagina personală de Facebook.
Și tenismenul Horia Tecău le-a felicitat, printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook pe jucătoarele române. „Bravo fetelor! ‪#‎mitu‬ ‪#‎tecsor‬ ‪#‎begu‬ ‪#‎dulgheru‬ ‪#‎olaru”, a notat Tecău.‬
România a participat ultima dată în Grupa Mondială în 1992, dar atunci evoluau 16 echipe în principala divizie a competiției. Fetele noastre vor evolua în 2016, în sferturile de finală ale competiției