Prima sancțiune primită de Serena pentru momentele create în finala US Open! Organizatorii au pedepsit-o pentru trei „capete de acuzare”

 Prima sancțiune primită de Serena pentru momentele create în finala US Open! Organizatorii au pedepsit-o pentru trei
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • WTA, forul care se ocupă de tot ce mișcă în tenisul feminin, a anunțat, printr-un mesaj pe site-ul oficial, că va deschide o investiație asupra celor întâmplate sâmbătă noapte în finala feminină de la US Open, când nervii Serenei au cedat și au umbrit cel mai frumos moment din cariera tinerei Naomi Osaka. La puțin timp de la anunț, organizatorii au amendat-o pe americancă.

UPDATE: Până să ducă la capăt investigația pe care a anunțat că o va deschide, WTA a amendat-o pe Serena Williams cu 18.000 de dolari pentru evenimentele provocate în timpul meciului cu Osaka. O sumă infimă, dacă stăm să ne gândim că americanca primește 1,8 milioane de dolari pentru atingerea ultimului act de la Flushing Meadows.

Astfel, Serena a fost amendată cu 10.000 de euro pentru că l-a numit hoț pe arbitrul Carlos Ramos, cu 4.000 de dolari pentru coaching și cu 3.000 de dolari pentru că și-a rupt racheta.


Știrea inițială:

Pentru a nu inflama și mai mult spiritele, forul a transmis un mesaj în care a vorbit frumos despre ambele jucătoare, a atras atenția că lumea tenisului trebuie să se bucure de finala de la Flushing Meadows, dar a anunțat că evenimentele de pe cea mai mare arenă a lumii nu vor rămâne neinvestigate: „Ambele au jucat un tenis de un nivel excelent pe parcursul turneului, dar sunt probleme din timpul meciului care trebuie investigate. Dar, în această seară, e timpul să celebrăm ce s-a întâmplat și ce au obținut cele două jucătoare. Naomi e o campioană meritorie și Serena a judecat momentul cu o clasă care ne face mândri”, e mesajul celor de la WTA.

 Scandalul s-a aprins în finala feminină de la US Open de la un gest făcut în tribună de Patrick Mouratoglou. Arbitrul Carlos Ramos a văzut semnul făcut în game-ul doi al setului secund de cel care este cunoscut de toți fanii tenisului drept „The Coach” și imediat a sancționat-o pe Serena Williams cu avertisment. Americanca s-a dus-glonț la arbitru, și l-a anunțat: „Eu nu trișez ca să câștig. Prefer să pierd. Să știi asta”. Imediat, la finalul partidei, Patrick Mouratoglou a recunoscut într-un interviu pentru ESPN că, într-adevăr, arbitrul a văzut corect.

„Sunt sincer, a fost coaching, dar nu cred că ea s-a uitat la mine și cred că de aceea a fost atât de categorică spunând că nu i-am transmis nimic! Dar, am făcut doar ceea ce fac 100% dintre antrenori în 100% din meciuri. Trebuie să punem punct acestei ipocrizii. Și Sascha a făcut coaching la fiecare punct. Mă surprinde, pentru că acest arbitru a fost la mai toate finalele lui Nadal, iar Toni face coaching la fiecare punct, dar atunci nu a dat niciun avertisment. Chiar nu înțeleg. Eu nu am mai primit niciodată avertisment pentru coaching. Nu înțeleg de ce… într-o finală de Grand Slam” a declarat Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams începând cu 2012.

Americanca a insistat să îi spună arbitrului că nu a fost coaching, i-a cerut socoteală, a cerut să fie anulat acel code violation și chiar și la final de partidă a anunțat că așteaptă scuze.

Serena Williams a primit un al doilea avertisment pentru că și-a aruncat racheta și, astfel, a primit punct de penalizare. Americanca a continuat tirada împotriva arbitrului, iar Ramos a dictat într-un final, la 6-2 și 4-3 pentru Osaka, al treilea avertisment – după ce fusese numit hoț și mincinos („Mi-ai furat un punct. Ești un hoț”). Automat, Williams a primit conform regulamentului un game pierdut pentru trei code violations – adică avertismente pentru comportament nesportiv. Serena Williams a început să se plângă oficialilor ajunși imediat pe teren, susținând în continuare că este furată, în mod repetat și că „mulți bărbați fac lucruri mult mai grave și lor nu li se întâmplă asta, pentru că sunt bărbați”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo a reacționat după episodul de la București, iar internetul ”a explodat”
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Marea legendă s-a stins. E doliu național în România: A lăsat un gol imens în inimile tuturor
Marea legendă s-a stins. E doliu național în România: A lăsat un gol imens în inimile tuturor
Momente cumplite la înmormântarea lui Carmen, asistenta găsită moartă în casa vecinului! Ireal ce s-a întâmplat
Momente cumplite la înmormântarea lui Carmen, asistenta găsită moartă în casa vecinului! Ireal ce s-a întâmplat
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×