Gabriela Ruse (128 WTA), prima jucătoare din România care a intrat pe teren în noul sezon din tenis, a câștigat fără emoții în runda inaugurală a calificărilor de la Auckland (Noua Zeelandă).
Gabriela Ruse a debutat cu victorie în noul sezon din tenis, sâmbătă dimineață, românca făcând instrucție cu Anna Danilina (Kazahstan, 829 WTA), scor 6-3, 6-3.
Gabi se va lupta pentru un loc pe tabloul principal al turneului din seria WTA 250 cu Jule Niemeier (Germania, 265 WTA), cea care a trecut de Elysia Bolton (Australia, 674 WTA) cu 6-3, 6-4.
Gabriela Ruse e la un pas de calificarea pe tabloul principal de la Auckland, turneu dotat cu premii în valoare totală de 267.082 de dolari, după ce a învins-o fără drept de apel pe Anna Danilina! Componenta echipei naționale de Billie Jean King Cup a României a câștigat de cinci ori pe serviciul sportivei din Kazahstan, care a reușit doar două break-uri.
Meciul a durat o oră și 33 de minute și a fost primul disputat de o jucătoare din România în sezonul 2024! Dacă va câștiga și duelul următor și va urca pe tabloul principal la Auckland, Gabriela Ruse ar putea da peste Emma Răducanu (Marea Britanie, 298 WTA). Ruse și Răducanu sunt bune prietene, iar după triumful reușit de britanica de origine română la US Open 2021, Gabi a fost invitata Emmei la un meci demonstrativ desfășurat la Royal Albert Hall, din Londra.
Conform tragerii la sorți, Emma Răducanu va înfrunta o jucătoare venită din calificări în primul tur de la Auckland, iar aceasta ar putea fi chiar Gabriela Ruse. O altă reprezentantă a României, Jaqueline Cristian (89 WTA), a fost acceptată direct pe tabloul principal la Auckland și va juca împotriva chinezoaicei Xiyu Wang (70 WTA) în turul I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER