Prima zi de la Wimbledon s-a încheiat cu o nouă surpriză de proporții: a cincea favorită e OUT! Svitolina, eliminată de numărul 58 WTA
Elina Svitolina (24 de ani, 5 WTA) a părăsit turneul de la Wimbledon încă din primul tur. Ucraineanca favorită cinci a fost învinsă de germanca Tatjana Maria (30 de ani, 58 WTA), scor 6-7, 6-4, 1-6, după o oră și 10 minute și e a doua cea mai bine clasată jucătoare care părăsește competiția din capitala Angliei, după Sloane Stephens (cap de serie 4).
Tragerea la sorți nu a fost deloc bună pentru Elina Svitolina, întrucât i-a scos în cale o jucătoare aflată într-o formă foarte bună, care venea după titlu câștigat în săptămâna premergătoare Wimbledonului, pe iarba de la Mallorca. Iar greutățile au apărut din start, cu jucătoarea din Germania ajungând repede la un avantaj consistent, 5-1. De acolo, Svitolina a părut că pune lucrurile în ordine, a salvat patru mingi de set și a împins manșa în tiebreak, însă slice-urile de forehand, venirile în față și schimbările de ritm ale adversarei sale au fost imposibil de contracarat. După 58 de minute de luptă, Maria a trecut în avantaj, scor 7-6(3).
Debutul manșei a doua a însemnat o serie de patru break-uri, iar Svitolina a reușit să rupă echilibrul la mijlocul setului. A făcut break-ul la 4-3, a salvat game-ul de 5-3 și, în 45 de minute, a închis setul cu 6-4. Decisiv, cu Elina în postura de favorită, pentru că, nu e așa!?, cei 30 de ani ai Tatjanei ar trebui să se vadă.
Dar jucătoarea care a abandonat circuitul, în 2013, pentru a da naștere unui copil știe al naibii de bine jocul pe iarbă. Când nu trimite mingi joase sprintează spre fileu, iar când nu servește la superlativ e capabilă să scoată minge după minge. Suficient pentru a-și deruta adversara și pentru a o face pe Elina să-și piardă capul. Un break, al doilea, și Maria se vede ajungând din nou în ipostaza din primul set. Conduce cu 5-1, dar coordonatele sunt altele. Nu se mai pierde cu firea, pune prima minge în teren și, după un ultim game câștigat la 15, două ore și 10 minute de luptă și 7-6, 4-6, 6-1, obține biletele pentru turul al doilea, unde va da peste franțuzoaica Kristina Mladenovic.
Eliminată încă din primul tur, Svitolina rămâne cu optimile de finală (2017) drept cea mai bună performanță la Londra și va cădea în clasament, pentru că a parcurs cu trei tururi mai puțin decât la ediția trecută.