Simona Halep, locul 1 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-0, de către jucătoarea japoneză Naomi Osaka, locul 44 WTA, în semifinalele turneului de la Indian Wells.
„Nu am fost pregătită să joc acest meci și am evoluat prost. Partea bună este că am jucat semifinale, după multe săptămâni de pauză. E o înfrângere greu de digerat, însă îmi voi reveni, mâine e o nouă zi…Am jucat bine până la 4-3, dar apoi mi-am pierdut concentrarea, nu știu de ce.
Nu sunt surprinsă să văd două jucătoare de 20 de ani în finala de la Indian Wells. Ambele joacă foarte bine și merită să joace în ultimul act al turneului”, a spus Simona Halep.
Naomi Osaka va evolua în finală cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 19 WTA și cap de serie numărul 20. Ultimul act al turneului va fi un duel al jucătoarelor de 20 de ani.
Simona Halep a câștigat ediția din 2015 a turneului de la Indian Wells, iar anul trecut a fost eliminată în turul al treilea de către Kristina Mladenovic. Oricum, Halep își va păstra locul 1 WTA, chiar dacă a părăsit turneul. Românca va participa săptămâna viitoare la Miami Open.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER