Primul duel cu decisiv la Turneul Campionilor. Nishikori a câștigat meciul supraviețuirii în Grupa Stan Smith, în fața lui Berdych, la finele unui joc cu multe fluctuații

Kei Nishikori a câștigat duelul supraviețuirii din Grupa Stan Smith, scor 7-5, 3-6, 6-3, după două ore și 23 de minute de joc. Japonezul de pe locul 8 ATP ar fi putut câștiga duelul în minimum de seturi, dacă ar fi menținut avantajul de 2-0 luat în start de set doi. Per total însă, jucătorul învins cu 6-1, 6-1 de Novak Djokovic, duminică, a gestionat mai bine finalurile celor două seturi echilibrate ale meciului, regăsindu-se la timp după o cădere dramatică în setul secund. Japonezul păstrează astfel șanse de calificare în semifinale, în timp Tomas Berdych, cel care va evolua în ultimul meci al grupei împotriva liderului mondial, este ca și eliminat din Turneul Campionilor.

Prim set sub semnul echilibrului

Duelul învinșilor din prima rotație a Grupei Stan Smith a început cu un Berdych ușor nesigur la serviciu, aflat la un pas de a pierde un game început cu 40-0 și împins la egalitate de Nishikori. Atacuri spectaculoase și bine țintite, plecate din rachetele ambilor jucători, printre care s-au strecurat însă și destule erori și lovituri complet ratate, au impus șablonul meciului: progresie cap la cap, echilibru fragil și servicii câștigate fără oportunități de break, ca o formă incipientă de tatonare.

Strategia lui Berdych de a-l alerga pe Nishikori a primit o replică puternică în game-ul cinci: un lung de linie perfect calibrat de Nishikori i-a adus japonezului prima minge de break a merciului. Japonezul a ratat însă două oportunități bune, chiar și pe mingea a doua a cehului care a crescut vizibil frecvența primului serviciu față de partida sa inaugurală, în fața lui Roger Federer. În ciuda unor erori flagrante cu lovitura de dreapta, Berdych a anulat două oportunități de break și și-a menținut serviciul, după un game maraton ce a depășit zece minute de luptă, încheiată dezamăgitor de Nishikori cu două rateuri majore.

Oportunitățile ratate nu l-au apăsat însă pe japonez în game-ul imediat următor, chiar dacă Berdych și-a arătat o dată în plus colții la retur, cu reverul-trasor, iar setul a revenit la rutina game-urilor bine ținute sub control de jucătorul aflat la serviciu. Scriptul începutului de set a revenit în prim-plan, până la startul game-ului cinci, care i-a complicat viața niponului. Berdych a apăsat accelerația, dar Nishikori a reușit să îl împingă în defensivă pe ceh, alegând bine momentele schimbării direcției într-un raliu început cu un gând clar – alergarea adversarului stânga-dreapta. Nishikori a insistat pe rever la momentul oportun, apoi i-a smuls eroarea lui Berdych pe forehand, cu un atac bine plasat, iar echilibrul evident al setului a fost păstrat.

Game-ul 11 a adus momentul rupturii. Tot Nishikori și-a oferit din nou mingi de break, la 5-5: Berdych a scăpat ca prin urechile acului atunci când prima  sa minge nu a găsit careul corect, serviciul l-a propulsat apoi peste al doilea punct critic și l-a dus la minge de game. Sportivul pregătit de Dani Valverdu a fost însă complet dat peste cap de o dublă greșeală venită în cel mai nepotrivit moment,la egalitate,  iar a treia oară a fost cu noroc pentru Nishikori, care și-a primit break-ul cadou, la o minge mult prea slabă a cehului, eșuată în burta fileului. Cu un joc de retur superior celui practicat de Berdych, care i-a adus niponului 22 de puncte la retur, față de 10 câștigate de ceh, „Special K” a prins aripi și, spre deliciul fanilor săi din tribună, a închis prompt setul întâi, cu 7-5 și un winner în lung de linie.

62 de minute a durat primul set, în care ambii jucători au încheiat cu același număr de erori neforțate – 14, dar în care Nishikori a avut un plus de reușită (17 – 12 raportul loviturilor câștigătoare).

Căderea lui Berdych contrabalansată de colapsul total al lui Nishikori

Scenariul meciului Berdych – Federer  a părut că se repetă întocmai în duelul de marți: ca și în cazul elvețianului, seria de trei game-uri care i-au adus succesul în manșa inaugurală lui Nishikori a continuat și în start de set doi, atunci când Tomas nu a reușit să facă punct în primul game de serviciu. Japonezul a profitat de căderea clară a cehului, s-a desprins la 2-0, însă Berych s-a trezit la timp pentru a rămâne în plasa adversarului său, cu serviciu câștigat în game-ul al treilea, pe fondul unui început de cădere dramatică a lui Nishikori.

Niponul i-a întins însă o mână de ajutor lui Berdych, cu o combinație de eroare neforțată pe forehand plus dublă greșeală, în final de game, care i-a returnat fostului finalist de la Wimbledon break-ul cedat în start de set. Iar colapsul lui Nishikori a continuat, toate loviturile sale pierzându-și precizia din finalul setului unu, de la serviciu până la forehand. Berdych și-a trecut în cont un break alb, cu un joc de contabilitate eficient. La un pas de a câștiga șase game-uri la rând, Berdych a fost obligat de Nishikori să câștige pe serviciu setul doi, o misiune de care cehul s-a achitat fără probleme.

 

Practic, jocul ofensiv al lui Nishikori a fost inexistent în setul doi: „Special K” a expediat doat trei lovituri câștigătoare, insuficiente pentu a balansa pe tabelă cele 10 erori neforțate care au alimentat zestrea de puncte lui Berdych, ieșit din setul doi cu un raport de 11 winners la 12 erori directe

Istoria primului set repetată în decisiv

Decisivul a restabilit echilibrul. Berdych salvează primele două mingi de break, apoi ratează o oportunitate bună, la 30-0 pe serviciul lui Nishikori – o combinație care, alături de intervențiile arbitrului, îl scoate din sărite pe ceh. Șase game-uri, toate câștigate de jucătorul aflat la serviciu, au scris istoria debutului de set.

Momentul psihologic: Kei Nishikori a simțit și el primii fiori pe propriul serviciu, la 3-3. Berdych a plusat pe cartea atacului, a încărcat și mai mult forehandul și ar fi obținut două mingi consecutive de break dacă niponul nu ar fi găsit un passing improbabil. Cu o singură șansă de break pe masă, Berdych a mizat din nou pe lovitura sa de dreapta, dar a ratat dureros, cu tot terenul liber, după o deschidere a terenului de manual, cu forehand care, în 9 din 10 cazuri ar fi fost câștigătoare. Și concentrarea cehului s-a evaporat din nou, alte două erori lăsându-i lui Nishikori game-ul și conducerea pe tabelă, 4-3. Și în același timp, cale liberă spre victorie.

Asta pentru că din nou brațul lui Berdych s-a crispat, luciditatea în luarea deciziilor a dispărut, serviciul i-a livrat o nouă dublă greșeală iar forehand-ul eșuat din nou în fileu i-a pus în buzunar break-ul lui Nishikori. Niponul a defilat în game-ul în care a servit pentru meci: s-a impus la zero, ultima lovitură a meciului fiind o lovitură de trecere de generic, în pur stil Rafael Nadal.

Berdych a încheiat partida cu două lovituri câștigătoare în plus față de Nishikori (30 – 28), însă și cu mai multe puncte risipite – 42 gerșeli neforțate, față de 32 ale japonezului.

 

 

Publicat: 17 11. 2015, 18:50
Actualizat: 17 11. 2015, 19:17