Primul meci, prima victorie românească la turneul de la Shenzhen! Irina Begu nu i-a lăsat nicio șansă adversarei din turul I
Irina Begu (43 WTA) a câștigat fără drept de apel meciul de deschidere al turneului International de la Shenzhen, scor 6-1, 6-2 în fața chinezoaicei Fangzhou Liu (148 WTA).
Begu a avut un antrenament cu public în ultima zi a anului, învingând-o pe Liu, posesoare a unui wild card, după numai o oră și 10 minute! Irina, a patra favorită a competiției de 750.000 de dolari, a jucat convingător de la un capăt la altul al meciului și s-a impus cu scorul de 6-1, 6-2.
Prima partidă disputată pe terenul central de la Shenzhen a fost dominată de Irina, românca începând cu break încă din game-ul inaugural. Returul a fost punctul forte al lui Begu, care a convertit 6 mingi de break din tot atâtea șanse.
Irina a deținut controlul, dar a trebuit totuși să muncească pentru a-și adjudeca victoria. Bucureșteanca a ratat două mingi de meci pe final, apoi a fost inspirată, a așteptat greșeala adversarei și a câștigat-o ușor pe a treia.
Pentru un loc în sferturile de finală, Irina Begu se va lupta cu Ekaterina Alexandrova (Rusia, 96 WTA) sau cu o jucătoare venită din calificări. La Shenzen vor mai debuta alte patru românce: Monica Niculescu, Simona Halep, Ana Bogdan și Mhaela Buzărnescu.