La capătul unui an 2010 mai mult decât dificil, Sorana s-a retras pentru câteva zile, acasă, la Târgoviște, în sânul familiei. Departe de agitația marilor turnee, fostul nr. 23 WTA își reîncarcă bateriile alături de cei dragi și pune la punct strategia pentru 2011. Profitând de acest lucru, ne-am dat întâlnire cu Sorana într-o dimineață răcoroasă, când soarele abia făcea ochi, la Turnul Chindiei, monument istoric de referință pentru Târgoviște și un loc plin de amintiri plăcute pentru tânăra jucătoare de tenis.
Extrem de jovială, sfertfinalista de la Roland Garros 2009 ne întâmpină cu un zâmbet larg și ne invită în curtea străvechii cetăți. „Haideți! Poftiți, fac eu pe ghidul. E drept că nu am mai fost de ceva vreme în turn, dar Cetatea îmi aduce aminte de copilărie. Haideți să vă arăt locul unde veneam cu colegii de la școala generală și unde ne dădeam cu punga pe derdeluș iarna!” Urcăm în turn și ni se dezvăluie o priveliște mirifică. „Acesta e orașul meu”, exclamă Sorana arătând cu mâna spre centrul vechii cetății de scaun a Țării Românești. Ajungem apoi printre ruinele cetății, loc unde actuala domnișoară Cîrstea se juca de-a v-ați ascunselea.
După vreo 45 de minute de depănat amintiri din copilărie, ne îndreptăm spre o cafenea, pentru un interviu în care Sorana ne-a dezvăluit motivele decăderii din 2010 (e pe locul 96 WTA!), speranțele pentru anul viitor și câteva lucruri inedite din viața ei privată.
Cum ai caracteriza anul 2010? A fost un an mai puțin reușit, asta e evident. Am început anul accidentată, nu am reușit nicicum să-mi intru în ritm, iar rezultatele au întârziat să apară. Totuși, a fost un an din care am învățat multe.
Care a fost cauza decăderii?
Nu am reușit să fac față presiunii. Toată lumea se aștepta ca după ce în 2009 am jucat sfert la Roland Garros, în 2010 să obțin cel puțin un rezultat la fel de mare. Nu a fost așa, și cu fiecare eșec care venea presiunea a fost tot mai mare. Nu am rezistat, iar acest lucru s-a reflectat în jocul meu. Mi-a lipsit constanța și, în plus, am schimbat și antrenorii.
A fost cel mai greu an al carierei? Da. Însă pot să spun că toate eșecurile m-au călit mental. Sper ca în 2011 să nu mai repet erorile din acest an și să revin acolo unde mi-e locul.
Totuși, dincolo de dezamăgiri, sunt convins că au fost și momente frumoase în acest an. Categoric. Victoria în fața lui Schiavone, semifinala de la Estoril sau antrenamentele cu Stefi Graff sunt doar câteva dintre clipele de neuitat ale acestui an.
1. „Am plâns după sfertul de la Roland Garros”
Te-ai antrenat cu Stefi Graf. Ce ai învățat de la ea? Eu m-am apucat de tenis după ce am văzut-o pe ea jucând și mi-am spus că într-o zi trebuie să ajung sus de tot. Când am întâlnit-o prima dată, am rămas blocată, nu puteam lega două cuvinte. Stefi e o persoană deosebită și m-a învățat cum să-mi construiesc punctul cu răbdare, cum să-mi folosesc punctele forte mai bine și cum să-mi impun punctul de vedere pe teren.
Momentul de vârf al tău de până acum a fost Roland Garros. Ce ai simțit după eșecul cu Stosur? A fost un moment crunt. Îmi aduc aminte că, după meci, am mers în vestiar și am plâns jumătate de oră. Eram așteptată la controlul antidoping și eu eram încă în vestiar, plângând. Mi-a părut foarte rău că am pierdut. Oricum, a fost cel mai mare moment al meu, mai ales că ajunsesem la Paris după opt turnee în care am fost eliminată în turul I.
Ce înseamnă să fii umilit în tenis? Din punctul meu de vedere, nu există așa ceva. Eu, de exemplu, sufăr la fel de mult dacă pierd un meci cu 6-7, 6-7 sau cu 0-6, 0-6. Sigur, se întâmplă să ai zile foarte proaste, dar în dicționarul meu nu există cuvântul umilință.
2. „Vreau să fac o academie de tenis la Târgoviște”
Care este cea mai bună prietenă a ta din circuit? Ana Ivanovic. Ne-am împrietenit la începutul anului, la Australian Open, avem același antrenor și am realizat că avem și același mod de a privi lucrurile. Chiar am fost la ea acasă, în Serbia, și la anul mi-a spus că îmi va întoarce vizita.
De ce crezi că s-a retras Elena Dementieva? La vârsta ei și-a spus că e timpul să facă și altceva. Cred că dorește să stea mai mult timp aproape de familie.
Tu până la cât vrei să joci? Nu mi-am propus o limită, dar cred că până la 30 de ani ar fi ok.
Ce vei face după retragere? Am mai multe planuri. Unul este să-mi deschid o academie de tenis în Târgoviște. Tenisul mi-a dat mult, iar eu vreau să îndrum copiii din România spre acest sport. Aici sunt mulți oameni care au ajuns sus prin tenis și care nu au făcut nimic după ce s-au retras. Eu nu vreau să fiu așa.
3. „Prima țintă în 2011, Australian Open”
Care este locul în care te simți cel mai bine? Acasă. Sunt fericită când sunt alături de familia mea, de prieteni, când am timp să hoinăresc prin locurile mele dragi din Târgoviște.
S-a scris că ești certată cu Wozniacki, deoarece ți l-a suflat pe Verdasco… Sunt simple speculații. Eu sunt în continuare prietenă bună cu Caroline, iar cu Fernando nu am avut niciun fel de relații.
Dar acum ai un prieten? Nu. Sunt singură și nici nu mă gândesc pentru moment la așa ceva. Sunt sigur că acel EL va apărea în viața mea la momentul potrivit.
La ce te gândești la capătul unui meci pierdut? După ce pierd, există, pentru câteva minute, senzația că puteai face mai mult, că puteai juca altfel un punct. Îmi fac autocritica repede și merg mai departe.
Care e primul țel în 2011? Vreau să fac un turneu bun la Australian Open, să ajung cât mai sus la primul Grand Slam al anului.
4. „Cel mai mare defect: sunt prea încăpățânată”
Care e cea mai mare calitate a ta? Ambiția. Îmi doresc tot timpul să ajung mai sus decât sunt.
Dar cel mai mare defect? Sunt prea încăpățânată.
Mâncarea ta preferată? Îmi plac mult sushi și tortul cu cremă de brânză.
Ultima carte citită? Trilogia Millenium, a lui Stieg Larsson.
Cât timp petreci dimineața în fața oglinzii? Nu foarte mult. Maximum 30 de minute, cu tot cu îmbrăcat.
Din străinătate, care e orașul cel mai drag ție? Las Vegas. Mi-am petrecut mult timp la antrenamente acolo și am prins drag de el.
Cânți când ești la duș? Nu. Nu am voce și mă abțin. În clasa I aveam 10 pe linie până într-un moment când m-am ales cu un 9 la muzică. A fost o adevărată tragedie… „Într-o săptămână sunt șoferiță”
Una dintre ambițiile Soranei este aceea de a-și lua permisul de conducere. Profitând de pauza prelungită, ea s-a pus cu burta pe carte și cu mâinile pe volan. „Am făcut deja 18 ore de condus, iar cu partea teoretică stau destul de bine. Săptămâna viitoare voi da examenul și vreau neapărat să-l iau”, a declarat Sorana, care încă nu s-a gândit ce marcă de mașină își va cumpăra. „Pentru început cred că o să-mi iau o mașină mică. În traficul din București nu e indicat să conduci un Jeep sau știu eu ce mașină”, a completat Sorana, care face cursul practic cu instructorul Victor Ion.
„La început a fost destul de rigidă”
Acesta a spus despre Sorana că a intrat greu în tainele șofatului, dar acum se descurcă foarte bine. „La prima ședință, Sorana a fost crispată și destul de rigidă, mai ales când trebuia să mânuiască schimbătorul de viteze. Dar, fiind o fire extrem de ambițioasă, a deprins repede, iar acum suntem pe ultima sută de metri cu pregătirea. Facem parcări laterale, întoarceri din trei mișcări și diferite trasee prin oraș”, ne-a dezvăluit instructorul.
Prima dată, mama m-a dus la tenis la 2 ani, dar instructorul m-a trimis acasă pentru că eram prea mică Sorana Cîrstea
În primii ani, mă antrenam de la șase dimineața sau de la zece seara. A fost dificil, dar nu regret că am ales tenisul Sorana Cîrstea
Articol publicat de Daniel REMEȘ și Ionuț MARIN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER