Prințesa din Turnul Chindiei!** Vezi planurile de viitor ale Soranei

La capătul unui an 2010 mai mult decât dificil, Sorana s-a
retras pentru câteva zile, acasă, la Târgoviște, în sânul familiei.
Departe de agitația marilor turnee, fostul nr. 23 WTA își reîncarcă
bateriile alături de cei dragi și pune la punct strategia pentru
2011. Profitând de acest lucru, ne-am dat întâlnire cu Sorana
într-o dimineață răcoroasă, când soarele abia făcea ochi, la Turnul
Chindiei, monument istoric de referință pentru Târgoviște și un loc
plin de amintiri plăcute pentru tânăra jucătoare de tenis.

Extrem de jovială, sfertfinalista de la Roland Garros 2009 ne
întâmpină cu un zâmbet larg și ne invită în curtea străvechii
cetăți. „Haideți! Poftiți, fac eu pe ghidul. E drept că nu am mai
fost de ceva vreme în turn, dar Cetatea îmi aduce aminte de
copilărie. Haideți să vă arăt locul unde veneam cu colegii de la
școala generală și unde ne dădeam cu punga pe derdeluș
iarna!”
Urcăm în turn și ni se dezvăluie o priveliște mirifică. „Acesta e
orașul meu”, exclamă Sorana arătând cu mâna spre centrul vechii
cetății de scaun a Țării Românești. Ajungem apoi printre ruinele
cetății, loc unde actuala domnișoară Cîrstea se juca de-a v-ați
ascunselea.

După vreo 45 de minute de depănat amintiri din copilărie, ne
îndreptăm spre o cafenea, pentru un interviu în care Sorana ne-a
dezvăluit motivele decăderii din 2010 (e pe locul 96 WTA!),
speranțele pentru anul viitor și câteva lucruri inedite din viața
ei privată.

Cum ai caracteriza anul 2010?
A fost un an mai puțin reușit, asta e evident. Am început anul
accidentată, nu am reușit nicicum să-mi intru în ritm, iar
rezultatele au întârziat să apară. Totuși, a fost un an din care am
învățat multe.

Care a fost cauza decăderii?

Nu am reușit să fac față presiunii. Toată lumea se aștepta ca
după ce în 2009 am jucat sfert la Roland Garros, în 2010 să obțin
cel puțin un rezultat la fel de mare. Nu a fost așa, și cu fiecare
eșec care venea presiunea a fost tot mai mare. Nu am rezistat, iar
acest lucru s-a reflectat în jocul meu. Mi-a lipsit constanța și,
în plus, am schimbat și antrenorii.

A fost cel mai greu an al carierei?
Da. Însă pot să spun că toate eșecurile m-au călit mental. Sper ca
în 2011 să nu mai repet erorile din acest an și să revin acolo unde
mi-e locul.

Totuși, dincolo de dezamăgiri, sunt convins că au fost
și momente frumoase în acest an.
Categoric. Victoria în fața lui Schiavone, semifinala de la Estoril
sau antrenamentele cu Stefi Graff sunt doar câteva dintre clipele
de neuitat ale acestui an.

1. „Am
plâns după sfertul de la Roland Garros”

Te-ai antrenat cu Stefi Graf. Ce ai învățat de la
ea?
Eu m-am apucat de tenis după ce am văzut-o pe ea jucând și mi-am
spus că
într-o zi trebuie să ajung sus de tot. Când am întâlnit-o prima
dată, am rămas blocată, nu puteam lega două cuvinte. Stefi e o
persoană deosebită și m-a învățat cum să-mi construiesc punctul cu
răbdare, cum să-mi folosesc punctele forte mai bine și cum să-mi
impun punctul de vedere pe teren.

Momentul de vârf al tău de până acum a fost Roland
Garros. Ce ai simțit după eșecul cu Stosur?
A fost un moment crunt. Îmi aduc aminte că, după meci, am mers în
vestiar și am plâns jumătate de oră. Eram așteptată la controlul
antidoping și eu eram încă în vestiar, plângând. Mi-a părut foarte
rău că am pierdut. Oricum, a fost cel mai mare moment al meu, mai
ales că ajunsesem la Paris după opt turnee în care am fost
eliminată în turul I.

Ce înseamnă să fii umilit în tenis?
Din punctul meu de vedere, nu există așa ceva. Eu, de exemplu,
sufăr la fel de mult dacă pierd un meci cu 6-7, 6-7 sau cu 0-6,
0-6. Sigur, se întâmplă să ai zile foarte proaste, dar în
dicționarul meu nu există cuvântul umilință.

2. „Vreau
să fac o academie de tenis la Târgoviște”

Care este cea mai bună prietenă a ta din
circuit?
Ana Ivanovic. Ne-am împrietenit la începutul anului, la Australian
Open, avem același antrenor și am realizat că avem și același mod
de a privi lucrurile. Chiar am fost la ea acasă, în Serbia, și la
anul mi-a spus că îmi va întoarce vizita.

De ce crezi că s-a retras Elena
Dementieva?
La vârsta ei și-a spus că e timpul să facă și altceva. Cred că
dorește să stea mai mult timp aproape de familie.

Tu până la cât vrei să joci?
Nu mi-am propus o limită, dar cred că până la 30 de ani ar fi
ok.

Ce vei face după retragere?
Am mai multe planuri. Unul este să-mi deschid o academie de tenis
în Târgoviște. Tenisul mi-a dat mult, iar eu vreau să îndrum copiii
din România spre acest sport. Aici sunt mulți oameni care au ajuns
sus prin tenis și care nu au făcut nimic după ce s-au retras. Eu nu
vreau să fiu așa.

3. „Prima
țintă în 2011, Australian Open”

Care este locul în care te simți cel mai
bine?
Acasă. Sunt fericită când sunt alături de familia mea, de prieteni,
când am timp să hoinăresc prin locurile mele dragi din
Târgoviște.

S-a scris că ești certată cu Wozniacki, deoarece ți l-a
suflat pe Verdasco…
Sunt simple speculații. Eu sunt în continuare prietenă bună cu
Caroline, iar cu Fernando nu am avut niciun fel de relații.

Dar acum ai un prieten?
Nu. Sunt singură și nici nu mă gândesc pentru moment la așa ceva.
Sunt sigur că acel EL va apărea în viața mea la momentul
potrivit.

La ce te gândești la capătul unui meci
pierdut?
După ce pierd, există, pentru câteva minute, senzația că puteai
face mai mult, că puteai juca altfel un punct. Îmi fac autocritica
repede și merg mai departe.

Care e primul țel în 2011?
Vreau să fac un turneu bun la Australian Open, să ajung cât mai sus
la primul Grand Slam al anului.

4. „Cel
mai mare defect: sunt prea încăpățânată”

Care e cea mai mare calitate a ta?
Ambiția. Îmi doresc tot timpul să ajung mai sus decât sunt.

Dar cel mai mare defect?
Sunt prea încăpățânată.

Mâncarea ta preferată?
Îmi plac mult sushi și tortul cu cremă de brânză.

Ultima carte citită?
Trilogia Millenium, a lui Stieg Larsson.

Cât timp petreci dimineața în fața
oglinzii?
Nu foarte mult. Maximum 30 de minute, cu tot cu îmbrăcat.

Din străinătate, care e orașul cel mai drag
ție?
Las Vegas. Mi-am petrecut mult timp la antrenamente acolo și am
prins drag de el.

Cânți când ești la duș?
Nu. Nu am voce și mă abțin. În clasa I aveam 10 pe linie până
într-un moment când m-am ales cu un 9 la muzică. A fost o adevărată
tragedie…

„Într-o săptămână sunt șoferiță”

Una dintre ambițiile Soranei este aceea de a-și lua permisul de
conducere. Profitând de pauza prelungită, ea s-a pus cu burta pe
carte și cu mâinile pe volan.
„Am făcut deja 18 ore de condus, iar cu partea teoretică stau
destul de bine. Săptămâna viitoare voi da examenul și vreau
neapărat să-l iau”, a declarat Sorana, care încă nu s-a gândit ce
marcă de mașină își va cumpăra. „Pentru început cred că o să-mi iau
o mașină mică. În traficul din București nu e indicat să conduci un
Jeep sau știu eu ce mașină”, a completat Sorana, care face cursul
practic cu instructorul Victor Ion.

„La
început a fost destul de rigidă”

Acesta a spus despre Sorana că a intrat greu în tainele
șofatului, dar acum se descurcă foarte bine. „La prima ședință,
Sorana a fost crispată și destul de rigidă, mai ales când trebuia
să mânuiască schimbătorul de viteze. Dar, fiind o fire extrem de
ambițioasă, a deprins repede, iar acum suntem pe ultima sută de
metri cu pregătirea. Facem parcări laterale, întoarceri din trei
mișcări și diferite trasee prin oraș”, ne-a dezvăluit
instructorul.

Prima dată, mama m-a dus la tenis la 2 ani, dar instructorul
m-a trimis acasă pentru că eram prea mică
Sorana Cîrstea

În primii ani, mă antrenam de la șase dimineața sau de la zece
seara. A fost dificil, dar nu regret că am ales tenisul
Sorana Cîrstea

Articol publicat de Daniel
REMEȘ și Ionuț MARIN