Organizatorii de la Australian Open au anunțat programul semifinalelor din turneul masculin! Meciurile Rafael (Spania, 5 ATP) vs Matteo Berrettini (Italia, 7 ATP) și Daniil Medvedev (Rusia, 2 ATP) vs Stefanos Tsitsipas (Grecia, 4 ATP) vor avea loc vineri dimineață, în direct la Eurosport.
Organizatorii de la „Antipozi” au hotărât ca meciul dintre Rafael Nadal și Matteo Berrettini să fie primul al zilei de vineri, de la ora 05:30 dimineața! Apoi, Daniil Medvedev și Stefanos Tsitsipas se vor duela pentru un loc în marea finală de la Australian Open cu începere de la ora 10:30.
Semifinalele de la Australian Open 2022 pot fi urmărite în direct la Eurosport, având o miză uriașă! Rafael Nadal țintește recordul de 21 de titluri de Grand Slam, în timp ce Daniil Medvedev luptă pentru locul 1 mondial! Matteo Berrettini și Stefanos Tsitsipas pornesc ca outsideri în semifinale, italianul și grecul neavând niciun trofeu de Grand Slam în palmares.
Rafael Nadal îl înfruntă pe Matteo Berrettini de la ora 05:30, într-un meci care îi va pune pentru a doua oară față în față pe cei doi! Nadal a câștigat singurul meci direct cu italianul, scor 7-6(6), 6-4, 6-1 în semifinale la US Open 2019! Rafa poate ajunge din nou într-o finală de Grand Slam după doi ani, ultima dată jucând cu trofeul pe masă la Roland Garros 2020 – l-a învins pe Novak Djokovic cu 6-0, 6-2, 7-5.
Cea de-a doua semifinală, programată de la ora 10:30, se anunță la fel de interesantă! Daniil Medvedev, care îl poate detrona pe Novak Djokovic din fotoliul de lider mondial dacă își adjudecă trofeul, se duelează cu Stefanos Tsitsipas. Rusul și grecul au dezvoltat o rivalitate interesantă, isoria meciurilor directe fiind de partea lui Medvedev, scor 6-2. Precedentul meci a fost câștigat însă de Tsitsipas, scor 6-3, 7-6(3), 7-5 în sferturi la Roland Garros 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER