ProSport dezvăluie pledoaria Simonei Halep în fața celor trei arbitri Sport Resolutions! Cum s-a apărat românca în scandalul de dopaj: de ce s-au modificat parametri biochimici și indicatorii din pașaportul biologic | EXCLUSIV

Redactor:
Ilie Pavel
ProSport dezvăluie pledoaria Simonei Halep în fața celor trei arbitri Sport Resolutions! Cum s-a apărat românca în scandalul de dopaj: de ce s-au modificat parametri biochimici și indicatorii din pașaportul biologic | EXCLUSIV
  • Publicat:

Predispusă la dezvoltarea sinuzitei prin prezența unor probleme anatomice (n.red. de regulă deviația de sept, rinita cronică, hipertrofia vegetațiilor adenoide-polipii etc) dar și a mediului climatic frecvent schimbat (umed, uscat, temperatură) impus de turneele jucate în aer liber sau în sală, Simona Halep a trebuit să utilizeze medicamente interzise în perioada august 2022 pe parcursul turneelor disputate in America de Nord!

ProSport dezvăluie pledoaria Simonei Halep în fața celor trei arbitri Sport Resolutions!

Aerul condiționat pe parcursul zborurilor aeriene timp de cel puțin 30 de săptămâni din cele 52 ale anului, dar și climatizarea, configurată de multe ori excesiv, a spațiilor închise (vestiare, restaurante, săli de pregătire fizică, masaj etc) de la turneele de tenis au agravat imunitatea lui Halep (persoanele care petrec mai mult de 4 ore sub influența aerului condiționat sunt predispuse la infecții ale sinusurilor-aerul rece duce la întărirea mucoaselor din glandele nazale).

Într-o ultimă încercare de a găsi rezolvare, fără intervenție chirurgicală, frecventelor sinuzite, Simona a solicitat WTA acceptul folosirii unui tratatment medicamentos în PERIOADĂ PRE-COMPETIȚIONALĂ (Halep nu a jucat în intervalul 9 iulie – 02 august 2022; imediat după semifinala pierdută, la 9 iulie, cu Elena Rybakina la „Wimbledon”, Simona și-a luat vacanță și a mers în insula Mykonos, Grecia, cu Toni Iuruc), mai precis în săptămâna dinaintea debutului circuitului nord-american de vară unde românca avea programate turnee la Washington, Toronto, Cincinnati și US Open, ultim „Grand Slam” al sezonului 2022.

Diagnosticată cu „sinuzită”, Halep trebuia sa adopte tratamente cu medicamente care conțin substanțe interzise ca PSEUDOEPHEDRINA (decongestionante topice și orale, comprimate filmate) sau GLUCOCORTICOIDZI (cortizol, corticosteron, cortizon, prednisol), prescriptie medicala pentru care Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) impune aprobare la solicitarea WTA (Asociația Jucătoarelor de Tenis Profesioniste).

„Pseudoefedrina este interzisă în competiție atunci când concentrația sa în urină este mai mare de 150 micrograme per mililitru”

În ciuda demersurilor Simonei care a aplicat pentru TUE (n.r. excepție de uz terapeutic), Departamentul Medical al WTA, condus de Dr. Jennifer Maynard (Chief Medical Advisor), a întârziat să dea acceptul “Excepției de Uz Terapeutic” astfel că Halep nu a mai apucat să trateze sinuzita în perioada pre-competițională dinaintea circuitului nord-american și a zburat, BOLNAVĂ, la 28 iulie, spre capitala Statelor Unite ale Americii !

Asociația Jucătoarelor de Tenis Profesioniste (WTA) a constatat riscul incomensurabil la care ar fi putut să o expună pe Halep dacă nu îi aproba tratatrea sinuzitei chiar și în perioada competițională conjunctură gravă luată în calcul și de Agenția Mondială Anti-Doping: „Eșecul de a trata sinuzita sau un răspuns eșuat la tratament poate duce la tuse cronică, complicații orbitale sau complicații neurologice intracraniene, inclusiv orbire, oftalmită, meningită, abces cerebral sau osteomielită”.

La turneul de la Washington, cu aprobarea WTA și sub medicamentație specifică tratamentului sinuzitei pe care Agenția Mondială Anti-Doping” (WADA) dă accept, Halep a fost nevoită să abandoneze la set pierdut și 0-2 cu Anna Kalinskaya din cauza „epuizării termice și șocului caloric” cauzate de temperaturile de 34 de grade Celsius înregistrate la ora partidei.

Imediat ce a abandonat la Washington, Halep a zburat la Toronto, unde, sunt influența tratamentului medicamentos urmat în prima săptămână din luna august 2022 pentru a vindeca efectele sinuzitei, a cucerit „Open-ul” Canadei !

Efectele secundare ale tratamentului contra sinuzitei (nivel hidroaeric, opacifierea sinusurilor maxilare, frontale sau sfenoidale) au influențat și abandonul Simonei, câteva zile mai târziu, la Cincinnati: în urma efortului fizic uriaș făcut continuu timp de o săptămână în care a câștigat cinci meciuri la rând la Toronto, a acuzat dureri la piciorul stâng.

Halep a plecat de la Cincinnati la New York unde a trecut un test anti-doping efectuat de organizatorii US Open la 26 august 2022 chiar în camera de hotel a Simonei, în prezența antrenorului româncei, Patrick Mouratoglou.

Trei zile mai târziu, imediat după partida programată la 29 august în primul tur de la Flushing Meadows, pierdută cu Daria Snegur, Simona a fost depistată pozitiv cu “Roxadusat”, substanță activă din Evrenzo, medicament administrat cu prescripție medicală pentru a trata anemia asociată cu o boală cronică de rinichi.

„Când am pierdut la US Open, am realizat că sunt epuizată din punct de vedere mental. Având probleme cu respirația de mulți ani, care s-au înrăutățit, am decis să urmez sfatul medicului și să fac operația necesară” a anunțat Simona intervenția chirurgicală efectuată înainte să fie înștiințată că a fost depsitată pozitiv cu Roxadustat.

„Nu am putut să fac operația la nas mai devreme pentru că nu am avut liberă o perioadă de trei luni pentru recuperare. Tenisul a fost prioritatea în viața mea. Însă acum am simțit că e timpul potrivit să fac ceva pentru mine. De aceea am ales și operația estetică. Și pe aceea am vrut să o fac de multă vreme, pentru că nu îmi plăcea deloc nasul meu. Am făcut-o și am rezolvat atât partea funcțională, cât și pe cea estetică” a explicat Halep necesitatea stringentă a intervenției chirurgicale pentru care decisese să nu mai joace ultimele 8 săptămâni din sezonul 2022.

Sinuzita / rinosinuzita

Substante interzise: Pseudoefedrina, glucocorticoizi.

Sinuzita se referă doar la inflamația sinusurilor, în timp ce termenul mai relevant din punct de vedere clinic ar trebui să fie Rinosinuzită, care se referă la inflamația atât a sinusurilor, cât și a mucoasei nazale.

Rinosinuzita este o boală care apare frecvent, cu impact semnificativ asupra performanței atletice atât în competiție, cât și în antrenament.
Există două tipuri de rinosinuzită: rinosinuzita bacteriană acută (ABRS) și rinosinuzita cronică (CRS).

Rinosinuzita bacteriană acută (ABRS) este un diagnostic clinic cu semne și simptome de infecție a tractului respirator superior (URTI) cu o durată mai mare de 7 zile, fără ameliorare sau îmbunătățire, care este apoi urmată de agravare.

Principalii doi agenți cauzali ai ABRS sunt Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenzae.

Rinosinuzita cronică (CRS) este o boală inflamatorie care implică mucoasa nazală și sinusurile paranazale.

Simptomele CRS sunt de obicei de intensitate mai mică decât cele ale ABRS, dar durata lor depășește cele 4 săptămâni utilizate în mod obișnuit ca limită superioară pentru diagnosticul ABRS.

Principalii agenți bacterieni cauzatori ai CRS sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae și anaerobii, dar CRS poate fi legat și de alergie, polipi nazali, factori mecanici sau fără cauză evidentă. Un diagnostic de CRS este probabil dacă 2 sau mai multe simptome majore sunt prezente timp de cel puțin 12 săptămâni, împreună cu documentarea obiectivă a inflamației sinusurilor paranazale sau a mucoasei nazale fie prin endoscopie sino-nazală, fie prin scanare CT.

Explicația științifică în baza căreia sunt demonstrate iregularitățile din pașaportul biologic al lui Halep

Pseudoefedrina este inte​rzisă în competiție atunci când concentrația sa în urină este mai mare de 150 micrograme per mililitru (conform Lista interzise a WADA).

Nivelul prag a fost stabilit pe baza aportului de doze terapeutice de PSE, definită ca o doză zilnică maximă de 240 mg PSE luată fie ca:
o 4 administrări zilnice (una la fiecare 4-6 ore) dintr-o comprimată de 60 mg (sau 2 comprimate de 30 mg), sau o 2 administrări zilnice (una la fiecare 12 ore) dintr-o comprimată de 120 mg o (eliberare prelungită), sau o 1 administrare zilnică a unei pilule de 240 mg (eliberare prelungită).

Deși rar, este posibil ca nivelul prag stabilit să fie atins de unii indivizi care iau doze terapeutice, în special la 6-20 de ore după pilula cu eliberare prelungită.

Prin urmare, pentru a evita un AAF, sportivii sunt sfătuiți să nu mai ia pastile PSE cu 24 de ore înainte de perioada în competiție.

Halep avea excepție de uz terapeutic și utiliza doze aprobate de departamentul medical al Asociației Jucătoarelor Profesioniste de Tenis!

O jucătoare care nu răspunde la terapie sau cu simptome severe, ar trebui să fie îndrumată către un specialist otolaringolog pentru investigarea altor afecțiuni subiacente. Simptomele și semnele de avertizare includ:

• Simptome severe neobișnuite
• Toxicitate sistemică
• Starea psihică alterată
• Dureri de cap severe
• Umflarea feței, a orbitei sau modificarea acuității vizuale

Recomandările Agenției Mondiale Anti-doping au fost urmate de Halep imediat după US Open motiv pentru care Simona a și decis să facă operația la nas

Unele sinuzite acute se pot vindeca și fără tratatment, fără repercusiuni pe termen mediu și lung asupra sănătății, însă un procent semnificativ se cronicizează fără intervenție medicamentoasă și provoacă osteită, celulită sau abcese orbitale, meningită, tromboză de sinus cavernos.

„Acuzația suplimentară pentru o iregularitate în pașaportul biologic a fost bazată pe evaluarea profilului doamnei Simona Halep de către un complet independent de experți. Acuzația este separată și adăugată celei deja existente, pentru Roxadustat, care a dus la suspendarea provizorie inițială”, a spus Nicole Sapstead, senior-director Anti-Doping Agenția Mondială de Integritate a Tenisului.

Concluzia farmacologilor, biochimiştilor şi toxicologilor experți relevă intenția repetată de dopaj în cazul Simonei Halep!

Dacă o manipulare (stimulare eritropoetică [ESA]) crește numărul de globule roșii circulante (și astfel crește nivelul hemoglobinei), organismul Simonei a reacționat prin stoparea propriei producții de globule roșii.

Acest feedback negativ a fost identificat prin procentul redus de reticulocite (globule roșii imature).

O combinație crescută a nivelului de hemoglobina HGB și nivel scăzut de reticulocite RETP A PROVOCAT UN SCOR HR-OFF ATIPIC.
Anormalitatea nu poate fi provocată de factori naturali, nici ca urmare a unei afecțiuni medicale.

În conformitate cu World Anti-Doping Code (WADC), ITIA (International Tennis Integrity Agency) operează International Registered Testing Pool (IRTP), care testeaza puțin sub 300 de jucători de tenis prin controale regulate ABP, ca parte a programului său de verificare în timpul și în afara competiției.

În termeni generali, primii 100 de jucători de simplu clasați atât din ATP, cât și din WTA sunt sportivii luati in evidenta ca piloni de testare IRTP.

Fiind una dintre cele mai bine clasate jucătoare de tenis din lume, doamna Simona Halep este inclusă în programul de testare, control si supravehere International Registered Testing Pool (IRTP).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×