ProSport la Wimbledon. Game, set și interviu cu Mats

În premieră cap de serie la Wimbledon, Sorana Cîrstea (23 WTA) avansează în turul secund, după 7-5, 7-6/3 cu Stefanie Voegele (51 WTA)

Adrian Ungur a fost învins de Benoit Paire, scor  4-6, 6-4, 3-6, 1-6

Numărul 23 mondial, favorită 22 la All England Club, debordează de încredere. Chiar și când scorul îi e defavorabil. Vedem des gestul motivațional caracteristic: atingerea discretă cu racheta a gardulului din spatele terenului. Retururile inspirate, în forță, contribuie la statistica de final: 29 – 13 raportul punctelor direct câștigătoare.

Imediat după meci, Sorana a fost invitata lui Mats Wilander, în celebra emisiune „Game, set, Mats”. Mai apoi, s-a oprit pentru a sta de vorbă cu Prosport. „Iarba nu e suprafața mea. Mereu glumesc, cel mai bine mă simt după Wimbledon, după o lună pe iarbă. Chiar eram întrebată la emisiunea lui Mats «câte terenuri de iarbă sunt în România». Și am zis că, «din câte știu, niciunul»”.

Victoria cu 7-5, 7-6/3 i-o va scoate Soranei în cale, în turul al doilea, pe italianca de 22 ani Camila Giorgi, numărul 93 WTA.

Break-urile recuperate:

„În primul tur sunt mai multe emoții, presiune, am venit ca favorită. Însă am luptat și m-am mișcat foarte bine. Mereu am zis: când jocul nu e acolo, am inima și picioarele să-și facă datoria! Și, așa s-a întâmplat. A trebuit să revin în ambele seturi, însă sunt bucuroasă”

Seria impresionantă a Simonei Halep:
„E o concurență frumoasă. Asta avem nevoie. M-am bucurat mult pentru Simona. Este loc pentru toată lumea, cu cât mai multe, cu atât mai bine! Venim din același mediu, din același sistem. Ne cunoaștem de când aveam 8 ani și jucam turnee prin țară”.


Corespondență din Londra (Marea Britanie)
Valentin LUPU (text)

Publicat: 25 06. 2013, 08:30
Actualizat: 25 06. 2013, 08:31