ProSport la Wimbledon. Sute de oameni au stat la coadă pentru Sorana
Cîrstea a pierdut cu Giorgi, deși a avut câte două mingi de set în fiecare parte a meciului (7-6, 7-6)
Împins spre lăsarea întunericului pe cerul londonez, meciul Soranei Cîrstea din turul al doilea, cu Camila Giorgi, i-a atras pe mulți dintre spectatorii abia ieșiți de pe Centre Court, cu imaginile eliminării lui Federer proaspete în minte. Au format cu sutele o coadă în fața porților terenului 12, unde au așteptat pauzele dintre game-uri pentru a mai prinde ceva din meciul româncei favorite 22. Sorana n-a fructificat însă mingile de set din tie-break-ul manșei secunde, meciul n-a mai intrat în decisiv (6-7/7, 6-7/ 6), iar cei de afară au făcut stânga-mprejur.
Și Cadanțu a fost eliminată
Alexandra Cadanțu a părăsit și ea, ieri, turneul de la Wimbledon, după ce a fost învinsă de japoneza de 42 de ani Kimiko Date-Krumm, cu 6-4, 7-5. Românca a avut mai multe șanse de a fi în avantaj, inclusiv șase mingi de break (n.r. – a fructificat doar trei), însă asiatica a revenit de fiecare dată. La final, Kimiko Date-Krumm a devenit cea mai vârstică jucătoare care a acces în turul 3 la Wimbledon.