Racheta a învins sistemul!** Povestea incredibilă a primei asiatice câștigătoare într-un turneu de Mare Șlem

Roland Garros-ul are o nouă regină a zgurii. Na Li (foto) a
devenit prima jucătoare din Asia care și-a adjudecat un turneu de
Mare Șlem, după ce a trecut la Paris de deținătoarea titlului,
Francesca Schiavone, cu 6-4, 7-6/0. O victorie istorică, ținând
cont că i-a adus jucătoarei de 29 de ani un spațiu generos în
„oficioasele” regimului comunist din China.

„Li Na este mândria Asiei”. Cinci cuvinte tipărite, răspândite și
preluate, care au devenit mottoul fiecărei publicații din China.
Vorbele reflectă povestea unui succes istoric pe zgura roșiatică
într-un oraș aflat la celălalt capăt al lumii, cu Na Li jucând cel
mai important rol al carierei de până acum. Între materialele de
propagandă, victoria ei s-a strecurat până pe prima pagină. „E,
fără îndoială, meritul guvernului chinez, care a investit mulți
bani pentru a o trimite în competițiile mari”, se felicită între ei
oficialii chinezi.

REBELA A
LUAT TAURUL DE COARNE

La Paris, Na Li zâmbește fericită și pozează cu trofeul Suzanne
Lenglen, silueta Turnului Eiffel conturându-se în spatele ei. În
umbra primului titlu de Mare Șlem cucerit stau însă ambiția și
încăpățânarea unei tipe rebele, care a avut curaj să înfrunte un
sistem, să își asume deciziile și să trăiască după propriile
principii. O fire nonconformistă, Na Li s-a revoltat împotriva
sistemului de pregătire centralizată, și în 2008 a luat hotărârea
de a se descurca singură. Și-a făcut propria echipă, și-a ales
antrenorul, pe danezul Michael Mortensen, și a început să își
asigure partea financiară. Dacă la început dădea statului peste 65%
din ceea ce câștiga, cu timpul, procentul a ajuns la 12, însă a
atras cu sine și criticile locuitorilor din China, care vedeau în
refuzul ei de a se integra într-un sistem ce scoatea pe bandă
campioni la gimnastică și atletism o lipsă de respect.

MING,
XIANG, LI…

Relația cu conaționalii a fost de multe ori tensionată, episoade
precum cel de la începutul anului, după Australian Open, când în
timpul unui meci a ripostat la câțiva suporteri chinezi care îi
strigau din tribună să schimbe antrenorul, fiind grăitoare.
Rugămintea ei către arbitrul de scaun („Le poți spune spectatorilor
chinezi să nu mă învețe cum să joc tenis?”) a declanșat riposte
acide ale naționaliștilor chinezi. Acum însă totul a fost dat
uitării, iar Na Li a devenit o parte din istoria sportivă recentă a
Chinei. Un meci perfect, care a așezat-o lângă alți eroi locali,
precum baschetbalistul Yao Ming sau atletul Liu Xiang.

5 titluri WTA a cucerit
până acum Na Li

4 este locul pe care îl va ocupa Na Li, de azi, în ierarhia
WTA

Li locuiește în continuare
în China, în orașul Wuhan

Publicat: 06 06. 2011, 03:00
Actualizat: 06 06. 2011, 03:00