Racketul**

 

Pentru mulți, Victor Crivoi (26 de ani) e perceput drept tipul subțirel, cu ochelari de vedere, care evoluează în turnee de un nivel mediu. Jocul său a trecut însă printr-un proces de cosmetizare, iar rezultatul s-a văzut ieri, la Roma.
 
Are o forță nebănuită în lovituri, o putere de concentrare imensă și a pătruns în turul secund al unui turneu de 2,75 milioane de euro! Prezent în premieră pe tabloul principal al unui Masters Series, bucureșteanul a obținut cel mai răsunător succes, în runda inaugurală de la Roma. 7-5, 6-3 cu americanul James Blake (16 ATP, fost 4 ATP), după ce trecuse prin două partide de fioc în calificări. Desfășurarea scorului a fost halucinantă.

Deși Crivoi avea primul act în buzunar (5-0), yankeul a întors spectaculos (5-5), dar n-a mai avut abilitatea de a confisca setul de debut. Blake a început bine manșa secundă, conducând cu 2-0, dar tot românul a încheiat en-fanfare, după cinci gameuri adjudecate consecutiv.
La a doua minge de meci, Victor a atacat punând un vole stop în cross la încercarea de passing a lui Blake. „A fost un meci foarte greu, deși scorul poate că nu arată acest lucru. A fost foarte dificil, jucam împotriva unui jucător din primii 20 din lume, iar emoțiile erau foarte mari.. Nici nu mai vreau să vorbesc despre condițiile foarte grele de pe teren, pentru că a bătut vântul foarte tare.”

Era să renunțe la tenis

Pregătit de Claudiu Munteanu, actualul antrenor, încă de la vârsta de 12 ani, bucureșteanul a pășit pe praful roșu, suprafața sa favorită, visând la loviturile americanului Pete Sampras. A urmat o muncă de Sisif care se continuă și în prezent cu o repriză zilnică de 120 de minute de pregătire fizică, dar și cu patru ore de antrenament. Mult timp s-a zbătut prin challengeruri învăluite în puține zerouri, iar la un moment dat, Victor a fost chiar pe punctul de a abandona tenisul din cauza unei afecțiuni la șold. A urcat treptat în ierarhia ATP și a prins echipa de Cupa Davis a României anul trecut „Nu știu sigur dacă voi intra în prima sută a clasamentului, pentru că mai este de jucat. Pentru acest an mi-am propus să ajung în primii 50 de jucători din lume și mai am până voi ajunge acolo”, a încheiat Victor. În turul trei, el s-ar putea duela cu Rafael Nadal.

 
Partida Victor Crivoi - James Blake poate fi urmărită în premiră pe Sport.ro, astăzi de la 14:05

 

Publicat: 28 04. 2009, 09:39
Actualizat: 28 04. 2009, 14:57