Rafa a abandonat în duelul cu Murray!** Nadal: „Am jucat un tenis de necrezut”

Nadal a fost răpus. Deținătorul titlului la Australian Open a
abandonat în disputa cu Andy Murray, la scorul de 2-0 la seturi (
3-6, 6-7) și 3-0 în setul 3 pentru britanic.

Rafa
a intrat extrem de motivat în meci, dar în același timp părea că
este copleșit de miza partidei (după accidentarea suferită anul
trecut, Nadal și-a pierdut din încredere, așa cum singur a
recunoscut. Revenit în circuit, el nu a mai reușit să câștige
niciun turneu important și nici nu a reușit să bată vreun tenismen
din Top 5). Chiar dacă ibericul a reușit break-ul devreme în primul
set, scoțianul a revenit imediat și a preluat chiar conducerea,
după un nou break. Momentele importante ale primei manșe au fost
mult mai bine gestionate de către fostul finalist de la US Open:
chiar dacă Rafa a condus în 2 rânduri pe serviciul scoțianului cu
40-0, acesta din urmă a avut puterea să revină și să își păstreze
serviciul.

Chiar și așa, Nadal a intrat mult mai montat în setul secund și
părea că este dispus să îl secătuiască pe oponent de toate
resursele. Fostul număr 1 mondial a avut 4-2 și serviciul, dar a
pierdut din nou avantajul luat, ca urmare, probabil, și a durerii
la genunchi.

Din primele investigații, nu este vorba de o recidivă la
genunchiul la care a avut probleme în sezonul trecut; ibericul
susține că accidentarea nu este gravă și speră să revină în circuit
într-un timp extrem de scurt.

De când am revenit, nu am mai avut probelme la
genunchi. Am făcut o mișcare greșită care mi-a generat acea durere.
Nu cred că genunchiul este obosit și nici nu cred că accidentarea
este gravă. Vreau să revin cât mai repede
.
Durerile au apărut spre finalul celui de al doilea set,
aceasta este o problemă similară cu cea pe care am avut-o anul
trecut. După asta, pur și simplu am scăzut în joc, era imposibil să
câștig meciul. Nu îmi stă în obicei să renunț, îmi pare extrem de
rău, dar mă simțeam prost și nu vreau să repet aceeași greșeală ca
anul trecut. Nu am vrut să depășeasc limita. Este însă prea devreme
pentru a spune mai multe
„, a spus Rafa după meci.

Nadal, numărul doi în clasamentul mondial (loc pe care îl va
pierde dacă Novak Djokovic trece de Tsonga și ajunge în semifinale)
a fost deja afectat de unele probleme la ambii genunchii în 2009,
fiind nevoit să renunțe la participarea la turneul de la Wimbledon
din acest motiv. „The man from Manacor” a adăugat că până să-i
apară durerea la genunchi a jucat, la fel ca și adversarul său, un
tenis de necrezut„: „Nu cred că am jucat
așa bine de la la victoria mea din acest turneu, de acum un
an
„.

Sportivul iberic a ținut să-l laude și pe adversarul său de
marți, britanicul andy Murray. „Dacă el va continua în
acest fel, are șanse mari de a câștiga turneul
„, a punctat
Nadal.

Surpriza
Cilic

Dintre toate sferturile masculine, duelul Roddick – Cilic părea, pe
hârtie, cel mai dezechilibrat. Croatul fusese nevoit să joace 3
meciuri maraton, care l-au vlăguit: cu Tomic, Wawrinka și Del
Potro. Totuși, Marin a început mult mai proaspăt partida cu
americanul și s-a impus în primele două manșe: 7-6(4), 6-3. Din
acel moment, timp de două seturi partida a curs într-o singură
direcție, capul de serie numărul 7 dominând total și dând impresia
că partida îi este la îndemână.

Declickul pentru Cilic s-a produs în decisiv, când fostul număr unu
mondial a avut 1-0 și 40-0 pe serviciul croatului. Din acel moment,
Cilic a găsit resurse nebănuite și a revenit, impunându-se în cele
din urmă cu 6-3 în setul 5.

Henin,
semifinalista fără serviciu


Justine Henin își continuă revenirea de senzație. După finala de la
Brisbane, de la începutul anului, belgianca a ajuns în semifinale
la Melbourne.

Partida cu Petrova se anunța extrem de grea, din două motive extrem
de clare. Rusoaica a arătat în tururile anterioare o formă
excepțională (reușind să îi administreze lui Clijsters cea mai
severă înfrângere din carieră, 6-0, 6-1). Al doilea argument al
Nadiei privea durata petrecută pe teren; dacă capul de serie
numărul 19 a fost extrem de expeditivă cu adversarele întâlnite,
Queen Justine a avut trei meciuri extrem de grele: cu Dementieva,
cu Kleybanova și cu Yanina Wickmayer (ultimele două întinse pe
durata a trei seturi). Dealtfel, dintre toate cele opt jucătoare
prezente în sferturi, fostul număr unu mondial petrecuse cel mai
mult timp pe teren.

Chiar și așa, Henin a demonstrat că ambiția, deplasarea și
loviturile sale magistrale (mai ales reverul, care a salvat-o
aseară în dese rânduri) sunt date suficiente pentru a trece de o
rusoaică de nerecunoscut (Petrova a comis 41 de greșeli neforțate
și a comis 6 duble greșeli). În aceste condiții, chiar dacă
serviciul nu i-a funcționat deloc nici tenismenei din Belgia (a
avut un procentaj mizerabil, de 45% la primul serviciu) Henin s-a
impus destul de clar, în două seturi: 7-6(3), 7-5.

În semifinale, câștigătoarea din 2004 a Openului de la Melbourne va
da piept cu marea surpriză din turneul feminin, chinezoaica Jie
Zheng, învingătoare în duelul cu Maria Kirilenko: 6-1, 6-3.

Publicat: 26 01. 2010, 13:44
Actualizat: 27 01. 2010, 02:41