Rafa, ghinionistul de serviciu. Toți visează la o semifinală Nadal – Federer la Wimbledon, dar spaniolul are un traseu dificil. Parcurusul principalilor favoriți

Tabloul de la Wimbledon poate aduce în semifinale un nou duel Nadal – Federer. La 6 ani distanță de la cel mai bun meci de tenis al tuturor timpurilor – așa cum a fost considerată finala din 2008 de la All England Lawn Tennis&Croquet Club, câștigată de iberic cu 9-7 în decisiv – cei doi jucători care au dominat autoritar ultimii 10 ani din sportul alb pot oferi un nou duel pe cinste. Totuși, dacă elvețianul are un culoar favorabil spre penultimul act, nu același lucru este valabil pentru ocupantul fotoliului de lider în clasamentul ATP.

Ocrotit de șansă la Roland Garros, unde a avut probabil cel mai accesibil parcurs posibil, Rafael Nadal va avea mult de furcă la Wimbledon. Eliminat la Halle din primul tur săptămâna trecută (a câștigat doar 5 game-uri în duelul cu Brown), șansele pe „hârtie” ca „Matadorul” să repete performanțele din 2008 și 2010 (când se impunea la Londra) nu par a fi foarte mari. Ibericul va avea un start dificil, sorții repartizându-i adversari incomozi, care pot produce surpriza, mai ales că iarba este foarte rapidă în prima săptămână de la Wimbledon.

Astfel, în primul tur Rafa îl va întâlni pe Martin Klizan, un slovac care a ajuns în ultimele luni în fazele superioare la mai multe turnee, pentru ca apoi, în caz de calificare, să aibă în perspectivă o altă confruntarea grea: cu Lukas Rosol, cel care l-a eliminat pe Nadal în 2012, tot în turul doi la Wimbledon. Gigantul Ivo Karlovic, o adevărată mașinărie de ași, este posibilul opozant din turul trei al lui Rafa, pentru ca optimile să îi aducă aproape sigur un francez: fie Monfils, fie Gasquet.

De partea cealaltă, Federer, care a dezamăgit la ultimele turnee de Grand Slam la care a participat, are ocazia să demonstreze de ce este considerat de toți specialiștii cel mai bun jucător pe iarbă din istorie. Cu 7 titluri la Wimbledon în palmares (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012), „Expresul din Basel” are un traseu aparent lipsit de emoții până în sferturi, când în față i-ar putea ieși Stan Wawrinka. Totuși, conaționalul său care a câștigat în iarnă Australian Open nu mai este la același nivel, în ultimul timp ieșind prematur de la aproape toate competițiile la care a participat.

Cum arată tabloul la Wimbledon 2014 pentru primii patru favoriți

1. Novak Djokovic

Posibil parcurs:

  • Turul 1: Andrey Golubev (Kazahstan)
  • Turul 2: Radek Stepanek (Cehia)
  • Turul 3: Gilles Simon (Franța)/Vasek Pospisil (Canada, 31)
  • Optimi: Jo-Wilfried Tsonga (Franța, 14)
  • Sferturi: Ernests Gulbis (Letonia, 12)/ Tomas Berdych (Cehia, 6)
  • Semifinale: Andy Murray (Scoția, 3)/ Grigor Dimitrov (Bulgaria, 11)/ David Ferrer (Spania, 7)

2. Rafael Nadal

Posibil parcurs:

  • Turul 1: Martin Klizan (Slovacia)
  • Turul 2: Lukas Rosol (Cehia)/Benoit Paire (Franța)
  • Turul 3: Ivo Karlovic (Croația)
  • Optimi: Gael Monfils (Franța, 24)/ Richard Gasquet (Franța, 13)
  • Sferturi: Kei Nishikori (Japonia, 10)/ Milos Raonic (Canada, 8)
  • Semifinale: Roger Federer (Elveția, 4)/ Stan Wawrinka (Elveția, 5)

3. Andy Murray

Posibil parcurs:

  • Turul 1: David Goffin (Belgia)
  • Turul 2: Pablo Andujar (Spania)
  • Turul 3: Roberto Bautista Agut (Spania, 27)
  • Optimi: Kevin Anderson (Africa de Sud, 20)/ Fabio Fognini (Italia, 16)
  • Sferturi: Grigor Dimitrov (Bulgaria, 11)/ David Ferrer (Spania, 7)
  • Semifinale: Novak Djokovic (Serbia, 2)      

4. Roger Federer

Posibil parcurs:

  • Turul 1: Paolo Lorenzi (Italia)
  • Turul 2: Gilles Muller (Luxemburg)
  • Turul 3: Marcel Granollers (Spania, 30)/ Nicolas Mahut (Franța)
  • Optimi: Jerzy Janowicz (Polonia, 15)
  • Sferturi: John Isner (SUA,9)/ Stan Wawrinka (Elveția, 5)
  • Semifinale: Rafael Nadal (Spania, 2)/ Milos Raonic (Canada, 8)
     
Publicat: 22 06. 2014, 13:32
Actualizat: 22 06. 2014, 13:33