Rafa, greu de ucis! Nadal l-a învins cu 6-2, 3-6, 6-4, 6-1 pe Djokovic la US Open

Redactor:
Marius Hutu
Rafa, greu de ucis! Nadal l-a învins cu 6-2, 3-6, 6-4, 6-1 pe Djokovic la US Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nadal l-a învins cu 6-2, 3-6, 6-4, 6-1 pe Novak Djokovic în finala de la US Open, iar recâștigarea poziției de lider a devenit o chestiune de săptămâni

Spaniolul a ajuns la 13 titluri de Grand Slam, la patru distanță de liderul all-time, Roger Federer (17 trofee)

„Matadorul” are un palmares incredibil pe hard în 2013, 22 de victorii din tot atâtea partide

Nimeni nu-l mai bate pe Rafael Nadal. Nici măcar Novak Djokovic, liderul mondial, cel care i-a făcut multe zile „fripte” spaniolului în urmă cu două sezoane. În câteva luni, „Matadorul” s-a redescoperit pe sine în turneele de zgură, după ce a avut mult de tras din cauza accidentărilor în 2011 și 2012, și s-a autodepășit pe hard! În primul caz n-ar fi nicio surpriză, Nadal fiind probabil cel mai bun „zgurist” din toate timpurile. În schimb, victoriile obținute pe hard, care au venit pe bandă rulantă în ultimele săptămâni, l-au apropiat pe Rafa aproape de perfecțiune. Nadal de astăzi este mai complet decât Nadal din perioada 2008-2011. Cifrele din 2013, pe hard, susțin această teorie: 22 de victorii din tot atâtea posibile, pe o suprafață unde la procentaje este încă sub Roger Federer, Novak Djokovic sau Andy Murray.  

La un titlu de Grand Slam de Sampras

Ultimul succes a venit luni noapte, chiar în finala de la US Open, în cadrul căreia Rafa l-a avut în față pe Novak Djokovic. Cei doi s-au întâlnit pentru a 37-a oară într‑un turneu, nou record al unui duel în ATP. Nadal s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-4, 6-1, punctul culminant fiind atins în setul trei, când spaniolul a revenit de la 0-40 la scorul de 4-4! El a salvat mingile de break, iar apoi a câștigat imediat pe serviciul adversarului și l-a „înmu­iat” definitiv pe Djokovic. „Nole” este omul care a adunat cele mai multe victorii la US Open în ultimii cinci ani, însă acest argument nu a contat în fața unui spaniol dezlănțuit, care a pus la colecție al 13-lea titlu de Grand Slam. Nadal a ajuns la unul singur distanță de Pete Sampras și la patru de Roger Federer, liderul all-time.

Nadal, lider din 7 octombrie?

Victoria lui Rafa la US Open marchează și un moment de cotitură în ATP. Prin cele 10 titluri câștigate în 2013 din cele 13 turnee la care a luat startul (n.r. – în 12 a jucat finala), Nadal s-a apropiat la 120 de puncte de „Djoker”, revenirea lui în fruntea ierarhiei mondiale fiind acum doar o chestiune de câteva săptămâni. Prima ocazie va fi după turneul din Beijing, care va debuta pe 30 septembrie, când spaniolul are nevoie doar de o prezență în semifinale. Sau Nole să nu câștige turneul! Nadal și Djokovic și-au anunțat prezența la respectiva întrecere, iar dacă primul nu are niciun punct de apărat, în schimb sârbul joacă sub presiunea celor 500 de puncte pe care și le-a trecut în cont anul trecut. Iar dacă va rata această primă ocazie, spaniolul va avea până la sfârșitul anului alte oportunități să redevină numărul 1 mondial. Fiecare victorie a lui Rafa va puncta, în timp ce Djokovic mai are de apărat titlurile de la Shanghai și Londra (Turneul Campionilor), per-total 3010 puncte în următoarele două luni.

Nadal s-a mai aflat în două rânduri pe prima poziție în ATP: 18 august 2008 – 5 iulie 2009 și 7 iunie 2010 – 3 iulie 2011, adică pe perioada a 102 săptămâni. Djokovic este lider fără a fi contestat din 5 noiembrie 2012. În total, sârbul a adunat 99 de săptămâni în fruntea clasamentului și are totuși șansa să-l egaleze pe Nadal la acest capitol. În cazul în care calculele hârtie, se confirmă, atunci Rafa ar fi din nou cel mai bun jucător al lumii din 7 octombrie!

Nadal a câștigat al doilea titlu la US Open, după ce s-a impus și în 2010, tot în fața lui Djokovic și tot în patru seturi

60 de titluri a adunat Nadal. El l-a egalat pe Agassi, urcând pe locul 8 all-time. Lider este Connors – 109 trofee, în timp ce Năstase se află pe locul 10 – 56 de titluri

4.20 a fost la Stanleybet cota lui Rafael Nadal să câștige în acest an turneul de la Flushing Meadows

EVENIMENT Un neamț, șef la CIO
Germanul Thomas Bach, fost campion olimpic cu echipa de floretă în 1976, a fost ales, aseară, în funcția de președinte al CIO, în cadrul celei de-a 125 sesiuni a forului, de la Buenos Aires. Bach (mandat de opt ani) a devenit al nouălea președinte CIO din istorie și îi succede belgianului Jacques Rogge, care s-a aflat la conducere în ultimii 12 ani.

EVENIMENT Morariu, 73 de voturi
Octavian Morariu, președintele COSR, a devenit oficial membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), la reuniunea de la Buenos Aires. Morariu a avut 73 voturi pentru și 14 împotrivă. Președintele COSR Octavian Morariu a devenit astfel cel de-al patrulea român membru al CIO, după prințul George Ghe. Bibescu, George Alexandro Plagino și Alexandru Șiperco.

TENIS DE MASĂ‚ / Nisa medalie de Aur la dublu-mixt
Cristina Hîrîci și Hunor Janos Szocs au cucerit medalia de aur în concursul de dublu mixt al competiției de tenis de masă din cadrul Jocurilor Francofone de la Nisa. Tandemul tricolor a trecut în sferturile de finală de elvețienii Merz – Aschwanden (3-2), în semifinale de polonezii Krewicka – Bankosz (3-0), iar în ultimul act au învins duoul din Franța Lorents-Gasnier (3-2).

LUPTE / Nisa A patra medalie pe saltea
Beatrice Oancea a câștigat  aurul la categoria 67 kg, la Jocurile Francofoniei, aceasta fiind a patra medalie pentru luptătorii români la competiția de la Nisa. Duminică, Mădălina Linguraru a câștigat aurul la categoria 48 de kilograme, Adrian Ionuț Moise a obținut argintul  la categoria 66 de kilograme, iar Andrei Victor Franț bronzul la categoria 84 de kilograme.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×