Rafa Nadal: „Am succes pentru că îi respect pe ceilalți!”
Rafael Nadal (4 ATP), jucăorul care a făcut istorie la Paris de opt ani încoace, pare și anul acesta mai puternic ca niciodată. De când a revenit pe teren, spaniolul a obținut șase titluri: ,,Nu e atât de ușor precum pare. Nu în toate zilele joc bine, iar atunci trebuie să mă chinui ca totul să iasă așa cum mi-am propus.”
Încă un an în orașul iubirii?
Ultima perioadă a demonstrat că Rafa nu s-a dat bătut: a câștigat titlurile la Barcelona, Madrid și Roma, a învins, s-a luptat și a lovit mingea până când nu a mai putut. Și ar părea să fie ocazia perfectă pentru ca spaniolul de 26 de ani să ridice, din nou, trofeul din orașul iubirii. Iar asta contrar așteptărilor venite din partea tuturor. Au fost șapte luni în care Nadal a lipsit și a pierdut puncte. După victoria de anul trecut de la Paris, el nu a mai simțit gustul câștigului pe toată perioada în care a fost accidentat la genunchiul stâng. Dar Rafa a triumfat pentru prima dată în acest sezon la Sao Paulo, iar atunci a fost începutul a ceva special pentru el și pentru fanii săi.
,,Când intru pe teren mă gândesc mereu la perioada în care nu am putut juca, la cele șapte luni, și știu că ceea ce s-a întâmplat nu va ține o veșnicie. Nu știu, însă, când se va termina cu durerile și încerc cât mai tare cu putință să am grijă de mine, de genunchi și să merg mai departe.”, a declarat spaniolul.
Ce spune Roger Federer?
Federer (3 ATP) a luat o lecție bună de la Nadal în finala de la Roma, iar Rafa a obținut al șaselea titlu din acest an. Nadal l-a învins pentru a douăzecea oară pe Roger. Presatația lui a fost impecabilă, plus că l-a ,,atacat” pe Roger de câte ori a avut ocazia. ,,Sunt fericit pentru el. Este foarte ambițios și îl admir pentru că obține atât de multe titluri…și e consecvent!”, a spus Federer.
Totodată, Rafa spune că succesul său nu a venit peste noapte, și conchide: ,,Am succes pentru că îi respect pe ceilalți. Din această cauză câștig atât de multe titluri în fiecare an, mai ales pe zgură… respect pe toată lumea!”
Rafa are 56 de titluri câștigate
24 de titluri Masters
8 titluri la Monte Carlo, 8 titluri la Barcelona
7 titluri la Roma, 7 la Roland Garros
Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU