Rafa, rege** pe zgură

Finala Mastersului de la Madrid i-a adus din nou față în față,
după un an, pe cei doi titani ai tenisului mondial, Roger Federer
și Rafael Nadal. În 2009, Federer trecea de Nadal cu 6-4, 6-4.
Acum, spaniolul și-a luat revanșa și s-a impus după un meci de
clasă cu 6-4, 7-6 (5), izbutind să își treacă în cont în acest an
al treilea Masters consecutiv pe zgură, după Monte Carlo și
Roma.

Rafa nu are adversar pe zgură în momentul de față, iar finala de la
Madrid a dovedit supremația spaniolului, care pare să aibă un an de
excepție. „Taurul” Federer a încercat să îi țină piept
„matadorului” Nadal și a văzut roșu în fața ochilor în debutul
partidei, când a mers cap la cap, atât la game-uri, cât și la
breakuri cu adversarul său.

Federer a dat pe lângă minge!

Asta doar până la 3-3, atunci când spaniolul a izbutit break‑ul
decisiv, s-a distanțat la 5-3, pentru ca apoi să salveze pe
propriul serviciu patru mingi de break ale elvețianului și să se
impună cu 6-4.
Cu o tribună spaniolă ce a explodat la fiecare reușită a sa, Rafa
și-a exploatat la maximum forța și calitatea loviturilor și nu l-a
iertat pe regele Federer. Elvețianul a rezistat însă mai mult în
setul secund, a reușit să îl împingă în tie-break, dar la finalul
acestuia nu a mai rezistat. Roger a dat efectiv pe lângă o minge
venită pe centrul terenului, iar Rafa se poate lăuda acum cu titlul
neoficial de „rege” al turneelor pe zgură.¢

>
585.000 de euro și 1.000 de puncte ATP a câștigat Rafael
Nadal pentru succesul înregistrat la Madrid.
> Nadal a devenit
primul jucător din lume care izbutește într-un sezon să câștige
toate turneele Masters pe zgură.

Publicat: 17 05. 2010, 08:03
Actualizat: 17 05. 2010, 09:36