Tenismenul spaniol Rafael Nadal (locul 6 în clasamentul mondial) a anunțat, joi, faptul că nu va mai juca niciun meci în 2016, pentru a se recupera complet după accidentarea suferită la încheietura mâinii stângi, notează Reuters.
Într-un comunicat oficial, Nadal, câștigător a 14 titluri de Mare Șlem, a precizat că vrea să înceapă o „pregătire intensă” pentru sezonul 2017. Sportivul spaniol avea șanse foarte mari să se califice la Turneul Campionilor de la Londra, care va avea loc în perioada 13-20 noiembrie.
Din cauza problemelor la încheietură, jucătorul în vârstă de 30 de ani a fost obligat să se retragă de la Openul Franței, înaintea partidei din turul trei, ratând totodată și turneul de la Wimbledon. Nadal a revenit cu succes la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde a câștigat medalia de aur la dublu, alături de conaționalul Marc Lopez.
„Am concurat nepregătit la Jocurile Olimpice, pentru că am vrut să câștig o medalie pentru Spania. Acea recuperare forțată mi-a provocat dureri până în prezent, când am decis să spun stop. Am în minte deja sezonul 2017. Sunt foarte întristat de faptul că nu voi participa la Paris, unde suporterii și organizatorii m-au tratat foarte bine. Totodată, îmi pare rău că nu voi fi la Basel, îmi aduc aminte cu plăcere de finala cu Federer din 2015. Dar a venit momentul să mă odihnesc”, a spus Nadal pe contul personal de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER