Rafael Nadal a câștigat turneul de la Madrid după abandonul lui Nishikori
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 1 mondial, a câștigat, duminică, turneul de la Madrid, după ce adversarul său din ultimul act al competiției din capitala Spaniei, japonezul Kei Nishikori, a abandonat în setul trei.
Nadal a pierdut primul set, scor 2-6, și l-a câștigat pe al doilea cu 6-4, iar în al treilea, în momentul în care conducea cu 3-0, Nishikori, al zecelea favorit, a abandonat din cauza unei accidentări la spate.
Acesta este al treilea titlu din 2014 pentru Rafael Nadal, după cele de la Rio de Janeiro și Doha.
Nadal s-a mai impus la Madrid în 2005, 2010 și 2013, devenind primul jucător care a câștigat de patru ori trofeul în capitala Spaniei.
Sursa: Mediafax