Rafael Nadal a obținut prima victorie în sezon la Australian Open, la capătul unei partide ieșite din tiparele tenisului actual. VIDEO: execuții de „punctul zilei” reușite de „Rafa”

Rafael Nadal a trecut cu brio examenul debutului la Australian Open 2019, echivalent cu un debut absolut în sezon și cu un prim meci oficial disputat de iberic după US Open 2018, în condițiile în care accidentări la șold și la coapsă l-au forțat să rateze turnee pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le joace. Numărul doi mondial l-a învins, luni dimineață, pe australianul James Duckworth (237 ATP), în minimum de seturi, la 4, 3 și 5, în două ore și 15 minute.

Ibericul a făcut spectacol în meciul al doilea programat pe Rod Laver Arena, provocat fiind de jocul bazat pe serviciu-voleu și asezonat cu multe urcări la fileu prestat de australianul în vârstă de 26 de ani. Temerile fanilor tenisului au fost risipite, după ce Nadal s-a deplasat cu lejeritate pe teren, elevul lui Carlos Moya fiind nevoit să paseze de multe ori și reușind să producă lovituri de senzație cu forehandul (7 passing-uri reușite), chiar dacă raliurile prelungite de pe fundul terenului au lipsit.

  • În turul doi, Rafael Nadal va juca împotriva învingătorului dintre australianul Matthew Ebden (48 ATP) și germanul Jan-Lennard Struff (51 ATP).

Nadal a deschis meciul cu break, jocul australianului lăsând impresia că este pe punctul de a se dezintegra, după o dublă greșeală comisă chiar la minge de break. Menținând frecvența primului serviciu la aproape 70% și evoluând extrem de îngrijit, cu o singură greșeală neforțată comisă în 40 de minute de joc, Nadal a avansat spre o victorie logică în manșă, chiar dacă Duckworth a încheiat în avantaj la capitolul lovituri câștigătoare (13-9, cu predilecție grație unui rever performant).

Australianul a crescut constant nivelul de joc, dar și de agresivitate, servindu-i lui Nadal o partitură cu care ibericul se întâlnește rar: de la 13 urcări la fileu în primul set, Duckworth a ajuns la 31 (cu procentaj de reușită de 58%). Reprezentantul gazdelor a reușit un start ideal de manșă, desprinzându-se la 2-0, însă, ajuns în față pe tabelă, s-a crispat, iar Nadal a profitat fără să ezite, egalând imediat la 2. Cu eforturi și inspirație în momente-cheie, Ducworth i-a refuzat în primă fază un nou break lui Nadal în game-ul cinci, însă următoarele două ture la serviciu le-a cedat pe duble greșeli, Nadal terminând de această dată setul la egalitate cu australianul în privința numărului de winners și menținând numărul greșelilor neforțate extrem de jos, la borna 3 în statistică.

Campionul din 2009 a câștigat din nou pe serviciul advers în game-ul șase al setului trei, sărbătorind cu un „vamos” exuberant apropierea victoriei.

La 5-3, servind pentru set, în jocul ibericului s-au strecurât câteva erori mari de execuție, iar Duckworth a sărit în sus de bucurie, cerându-le fanilor să se implice în meci, alimentându-se cu speranță după break-ul alb smuls numărului doi mondial. Patru ași, în game-ul imediat următor, au mărit suspansul, punând pe tabelă un neașteptat scor de 5-5.

Atent pe serviciu, Nadal a revenit la conducere, iar presiunea de pe umerii lui Ducworth s-a văzut o dată în plus pe tabelă: o dublă greșeală a australianului i-a adus două mingi de meci jucătorului cu 17 titluri de Mare Șlem în palmares, Rafa convertind cu un passing de rever câștigător

Cifrele relevante ale statisticii:

5 retururi câștigătoare a reușit Nadal

11 passing-uri câștigătoare a reușit Nadal cu reverul, 7 cu forehandul

11 greșeli neforțate a comis Nadal

63% – procentajul punctelor câștigate de Nadal la fileu (10 din 16)

71 de urcări la fileu a avut Duckworth, 38 dintre ele câștigătoare

107 puncte a câștigat Nadal în partidă, 85 – Duckworth

Cele mai spectaculoase momente ale debutului ibericului Rafael Nadal la Australian Open 2019:

 

 

 

 

Publicat: 14 01. 2019, 06:50
Actualizat: 14 01. 2019, 07:24