Rafael Nadal împărtășește aceleași principii ca ale Simonei Halep: „Am rămas în Spania deși plătesc taxe uriașe!”

Marele campion al tenisului Rafael Nadal (35 de ani) a procedat la fel ca Simona Halep (29 de ani) în momentul în care i s-a propus să se mute în altă țară pentru a plăti impozite mai mici.

Atât lui Rafael Nadal, cât și Simonei Halep li s-a propus să își mute reședința într-un paradis fiscal, așa cum au procedat altți tenismeni! Novak Djokovic este cel mai bun contraexemplu, sârbul înregistrându-și reședința la Monte Carlo.

Nadal a procedat la fel ca și Halep, refuzând categoric să plece din țara sa natală, care îi reține sume exorbitante din premiile pe care le încasează la turneele de tenis.

Rafael Nadal împărtășește aceleași principii ca ale Simonei Halep: „Era convenabil să mă mut din Spania, dar am decis să rămân aici”

Rafael Nadal, deținător a 20 de titluri de Grand Slam, a dezvăluit că i s-a propus să își mute reședința în altă țară, dar nu și-a putut călca peste principii: „Să rămân aici, în Manacor, a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată! Aceasta este una dintre cele mai satisfăcătoare alegeri din cariera mea. Am vrut să rămân acasă, să lucrez cu unchiul meu și să-mi păstrez familia în jurul meu!

Chiar dacă asta însemna că familia mea trebuia să facă sacrificii financiare semnificative! Când am devenit profesionist, unii oameni mi-au sugerat să merg să locuiesc în altă parte, pentru că ar fi fost foarte convenabil din punct de vedere al banilor. Totuși, am decis să rămân în Spania și să plătesc o taxă de 50% pentru tot ce am câștigat din tenis”, a declarat Nadal, potrivit Tennis World USA.

Simona Halep a fost și ea sfătuită să părăseacă România

Rafa a continuat: „Aș fi câștigat mult mai mulți bani dacă aș fi trăit în străinătate, dar asta nu m-ar fi bucurat și ar fi putut să mă coste mai mult pe plan personal. Nu știu dacă, la acel moment, aș fi fost pregătit mental să merg și să mă antrenez și să trăiesc în altă parte. În Spania, sportivii plătesc un impozit uriaș, iar o mare parte din ceea ce câștigăm provine din străinătate, cu o rată de impozitare mai mare. Totuși, nu am regretat niciodată decizia”.

Simona Halep a fost sfătuită și ea, în mai multe rânduri, să părăsească țara sau să-și mute reședința într-un paradis fiscal, dar nu a dat curs acestei idei: „Prefer să mă întorc tot timpul în România, pentru că îmi place energia acestei țări. Este o țară frumoasă. Chiar dacă suferim economic, avem locuri frumoase! Îmi place să ies, să simt energia oamenilor, să văd locurile frumoase”, și-a mărturisit sportiva dragostea pentru țară.

Publicat: 26 08. 2021, 14:41