Rafael Nadal (Spania, 2 ATP) se află într-o formă dezastruoasă la începutul anului! Matadorul spaniol a pierdut și al doilea meci disputat în 2023, la United Cup.
Rafael Nadal nu a mai trecut niciodată printr-o formă atât de proastă! Spaniolul în vârstă de 36 de ani a pierdut 6 din ultimele 7 partide pe care le-a disputat în circuit. Iar peste două săptămâni va fi nevoit să își apere titlul la Australian Open!
Anul trecut, Nadal a triumfat la Australian Open și Roland Garros, dar a suferit o accidentare serioasă la Wimbledon, fiind chinuit apoi de probleme fizice până la finalul sezonului.
Rafael Nadal a revenit pe teren încă din prima săptămână a noului an, însă rezultate sale continuă să fie dezamăgitoare! Ibericul a cedat ambele meciuri de simplu pe care le-a jucat în cadrul turneului de echipe mixte United Cup! După ce a fost învins de britanicul Cameron Norrie (14 ATP) cu 3-6, 6-3, 6-4, Rafael Nadal a pierdut și al doilea meci în Australia, contra favoritului gazdelor Alex De Minaur (24 ATP), scor 3-6, 6-1, 7-5. Rafael Nadal a întregistrat în ultima perioadă cea mai neagră serie de rezultate a carierei, pierzând 6 din ultimele 7 meciuri.
Nadal has just lost again. His last 7 competitive matches are now as follows; De Minaur LNorrie LRuud W Felix LFritz LPaul LTiafoe L Nadals worst run of form in almost 20 years. — Pavvy G (@pavyg) January 2, 2023
Nadal has just lost again. His last 7 competitive matches are now as follows;
De Minaur LNorrie LRuud W Felix LFritz LPaul LTiafoe L
Nadals worst run of form in almost 20 years.
— Pavvy G (@pavyg) January 2, 2023
Întrebat dacă înfrângerile în această etapă a carierei îl fac să se gândească la retragerea din tenis, Rafael Nadal a oferit un răspuns dur: „Am pierdut meciul și gata, nu? De fiecare dată când vin la o conferință de presă se pare că trebuie să mă retrag. Ești foarte preocupat de retragerea mea. Dar, pentru moment, nu este cazul!”, le-a spus Nadal reporterilor, potrivit Reuters. Rafael și-a continuat discursul: „Când va sosi ziua, o să vă anunt, băieți! Încetați cu retragerea, pentru că sunt aici să joc tenis în continuare! Pot face lucrurile mai bine și trebuie să o fac. El (n.r. – Cameron Norrie) a jucat primul său meci în urmă cu două zile, acesta a fost un avantaj”, a adăugat deținătorul a 22 de titluri de Grand Slam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER