Rafael Nadal, pe teren împotriva noului star de 16 ani, care ar putea să îi fie fiu: „Va avea cel mai bun forehand din lume”
Rafael Nadal (37 de ani) va avea parte de un moment inedit în cariera sa, în turul inaugural al turneului de la Madrid, la care a ținut să participe, în ciuda faptului că a avut probleme medicale.
El îl va întâlni pe americanul Darwin Blanch, un puști de 16 ani, căruia i-ar putea fi tată, diferența dintre ei fiind de 21 de ani.
Darwin a primit un wild card la turneul de la Madrid, după ce a avut același privilegiu și la Miami, unde a jucat primul său meci la profesioniști.
A fost partenerul de antrenament al lui Carlos Alcaraz
Înalt de 1,90 metri, Blanch a fost partener de lovituri pentru Carlos Alcaraz, la Academia lui Juan Carlos Ferrero. Tânărul a jucat până acum în turnee ITF, a fost prezentat ca un mare jucător pentru viitorul tenisului american.
O astfel de personalitate a tenisului care l-a remarcat este Rick Macci, antrenorul din copilărie al Serenei Williams și al lui Venus Williams, care a lucrat la vârste fragede și cu Andy Roddick, Jennifer Capriati sau Maria Șarapova.
În 2023, Blanch, atunci în vârstă de 15 ani, i-a atras atenția lui Macci. Venerabilul antrenor de 68 de ani a scris despre el și pe pagina lui „X”, unde l-a lăudat pe Darwin.
„Americanul Darwin Blanch, în vârstă de 15 ani, va avea unul dintre cele mai bune «forehands» din ATP în viitorul apropiat. Totul este bazat pe știință și conectat corect de la vârsta de 6 ani”, a apreciat acesta.
Blanch este stângaci și, fiind înalt, lovește năprasnic. Serviciul său poate atinge cu ușurință 210 km/h.
Reacție memorabilă când a aflat că joacă împotriva lui Nadal
Adevărul este că Darwin provine dintr-o familie cu patru copii, care de mici au fost crescuți și educați prin tenis.
Tatăl lor le-a asigurat toate condițiile pentru asta, indiferent unde au stat, deoarece meseria lui în cadrul companiei Coca Cola i-a purtat prin lume, locuind în SUA, Spania, Thailanda sau Argentina.
Darwin Blanch a jucat anul trecut în semifinale la Roland Garros și Wimbledon, în competițiile de juniori. El este pe locul 1028 mondial și a avut o reacție memorabilă când a aflat că îl va întâlni pe spaniolul Rafael Nadal. „La naiba, băieți, joc cu Nadal!”, a scris el pe Snapchat.