Denis Shapovalov a avansat, sâmbătă, în finala turneului de la Paris, după ce Rafael Nadal a abandonat în urma unei accidentări suferite la antrenamente.
Organizatorii turneului au anunţat, sâmbătă: ”Cu regret anunţăm faptul că din cauza unei accidentări suferite de Rafael Nadal, meciul împotriva lui Denis Shapovalov, din nefericire, nu va avea loc. Shapovalov s-a calificat în finala turneului de la Paris”.
Rafael Nadal a abandonat din cauza unei accidentări suferite în zona abdominală. Conform ATPTour, Nadal a ţinut cont de sfatul medicilor şi a abandonat.
”Sper să fiu pregătit pentru Londra. Acesta este scopul meu acum. Aceste lucruri se întâmplă. Deşi este o situaţie dificilă, trebuie să rămân pozitiv. Mi-a plăcut foarte mult să joc la Barcy. Am jucat în trei partide extraordinare. Este foarte dificil să închei aşa acest eveniment. Asta este. Trebuie să accept situaţia şi să mă refac mental şi fizic”, a declarat Rafael Nadal, conform ATP Tour.
În finala turneului de la Paris, Novak Djokovic se va înfrunta cu Denis Shapovalov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER