Tenismenul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a fost supus, miercuri, unui control antidoping inopinat la reședința sa din Manacor, cu puțin timp înainte ca spaniolul să plece la Paris, unde va participa la turneul de la Roland Garros, informează Marca.
Sub titlul „«Vampirii» l-au vizitat pe Nadal înainte de Paris”, Marca a scris că acest control al Agenției Mondiale Antidoping ar avea legătură cu o emisiune umoristică a Canal + din Franța, care a sugerat că fostul lider mondial se dopează.
În luna februarie, în cadrul emisiunii Les Guignols de l’Info a fost difuzat un scheci care îl înfățișa pe Nadal urinând în rezervorul automobilului propiu, fiind apoi surprins de poliția franceză rulând cu viteza de 280 de kilometri/oră. Concluzia scheciului – „Sportivii spanioli nu câștigă întâmplător” – a fost prezentată pe un panou pe care erau afișate siglele mai multor federații sportive spaniole.
Federația Spaniolă de Tenis nu a „gustat” gluma francezuilor și a dat în judecată postul TV pentru că a folosit ilegal logo-ul său și pentru „insinuări inadmisibile și injurioase”.
Nadal a fost controlat antidoping și la câteva zile după difuzarea emisiunii.
Marca reamintește că la ediția din 2009, tenismenii spanioli David Ferrer, Fernando Verdasco și Rafael Nadal au fost supuși la teste antitoping la Roland Garros în aceeași dimineață, între orele 06.00 și 08.00, ceea ce i-a indignat pe jucători.
Verdasco și Ferrer vor locui și anul acesta în același hotel cu Nadal, deținătorul trofeului la Roland Garros, iar Marca îi avertizează că ar putea fi controlați din nou.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER