Raluca sparge ghinionul

România continuă cu două jucătoare la puternicul turneu de la Indian Wells (California, SUA – premii de 2.100.000 $), Raluca Olaru alăturându-i-se Edinei Gallovits, în turul al doilea.

Bucureșteanca de 19 ani a șters cu buretele ghinioanele din ultimele luni și, chiar dacă nu este încă 100 % refăcută la încheietura mâinii stângi, a izbândit contra chinezoaicei Meng Yuan, scor 6-4, 6-4.
Olaru a condus în primul set cu 4-0 și 5-1, după care inconstanța a favorizat revenirea asiaticei, până la 4-5. Românca a încheiat însă setul cu un break, pentru ca în manșa a doua să anuleze avantajul adversarei, 4-3 și serviciul, pentru a se impune într-o oră și 29 de minute. Olaru a strâns în urma victoriei 25 de puncte WTA și 4.650 de dolari.

La primul succes după două luni, Raluca Olaru va reedita meciul din turul al treilea de la Roland Garros 2007, cu Ana Ivanovic, sârboica numărul 2 mondial și principală favorită la Indian Wells.
Edina Gallovits, și ea în turul secund, va juca vineri noapte împotriva fostului lider mondial, Amelie Mauresmo (cap de serie numărul 17). Tot vineri noapte intră în competiție și Victor Hănescu, împotriva spaniolului Albert Montanes.

"

"Astept cu interes meciul cu Ivanovic. Ma voi bucura de faptul ca sunt pe teren, ca joc din nou si ca joc cu una dintre cele mai bune jucatoare din lume. Voi cauta sa dau tot ce e mai bun din mine la ora asta si sa ma bucur de eveniment!"

Raluca OLARU

Începând de luni, 17 martie, Sport.ro va transmite turneul de la Indian Wells

Valentin LUPU
Publicat: 13 03. 2008, 22:27
Actualizat: 14 03. 2008, 12:47