Simona Halep va termina pe primul loc mondial anul 2018, dar rămâne cu dezamăgirea cu nu va putea evolua la Turneul Campioanelor din cauza unei hernii de disc, care i-a afectat ultima parte a sezonului. Pe lângă problemele medicale, Cristian Tudor Popescu a identificat momentul și cauza declinului Simonei pe final de an.
După ce și-a anunțat retragerea de la Turneul Campioanelor, Halep va ajunge la cinci luni fără victorie în circuitul feminin, dar va termina pe primul loc mondial anul. Totuși, jurnalistul Cristian Tudor Popescu susține că Halep și-a terminat resursele după turneul de la Cincinnati: „După Cincinnati, a intrat într-un declin. Să nu uităm că acolo a fost în finală. De acolo însă, după părerea mea, ea s-a și depresurizat psihic. Există niște rezerve psihice ale jucătorului, așa cum există și rezerve fizice și care la un moment dat se termină. Anul acesta a fost cel mai solicitant din cariera Simonei.
A fost în finală la două Grand Slam-uri. A câștigat unul. În turneele la care a participat a avansat până în fazele superioare. A avut multe meciuri grele. Deci a fost anul cel mai dur pentru ea și i-a epuizat mai devreme rezervele”, a spus Cristian Tudor Popescu, pentru RFI.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER