Liderul ierarhiei ATP, Jannik Sinner, a fost prins dopat, la finalul lunii martie, însă ITIA i-a permis lui Sinner să continue să joace în toată perioada în care a fost anchetat. Cazul de dopaj al lui Jannik Sinner are o răsturnare de situație, iar verdictul nu este definitiv.
ITIA a realizat o investigație amănuțită în ultimele luni, iar versiunea lui Jannik Sinner, aceea că a intrat în contact cu clostebolul fără intenție, deoarece fizioterapeutul său, Giacomo Naldi, a folosit o cremă ce conținea substanța pentru a-i trata o rană, pe parcursul turneului Masters 1000 de la Indian Wells.
ITIA și ATP și-au arătat sprijinul față de italianul în vârstă de 23 de ani în ultimele luni, iar cele două organizații au decis că varianta oferită de sportiv este cea reală. Karen Moorhouse, CEO al ITIA, a spus că echipa lui Jannik Sinner a cooperat în cadrul anchetei, iar ITIA a acceptat varianta oferită de tabăra italianului.
„Luăm foarte în serios orice test pozitiv și vom aplica întotdeauna procesele riguroase stabilite de WADA. ITIA a efectuat o investigație amănunțită cu privire la circumstanțele care au dus la testele pozitive, în care domnul Sinner și reprezentanții săi au cooperat pe deplin. În urma acelei investigații, ITIA a acceptat explicația jucătorului privind sursa clostebolului și că prezența substanței nu a fost intenționată. Acest lucru a fost acceptat și de tribunal. Mulțumim tribunalului independent pentru rapiditatea și claritatea deciziei sale în ceea ce privește gradul de vinovăție al jucătorului”, a declarat Karen Moorhouse, potrivit tennisworldusa.com.
Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, care în prezent îl pregătește pe liderul clasamentului ATP, l-a susținut pe italian, declarând încă o dată că sportivul nu a recurs la folosirea substanțelor interzise.
„Jannik nu ar lua niciodată nimic intenţionat. Este o situaţie nefericită, dar adevărul a ieşit la iveală. L-a afectat fizic şi mental, a făcut amigdalită, a ratat Jocurile Olimpice. Nu căutăm simpatie, suntem doar mulţumiţi că nu a fost suspendat”, a spus Darren Cahill, pentru ESPN.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER