Răsturnare de situație în cazul Mariei Șarapova? Când ar putea reveni
Președintele Federației Ruse de Tenis, Shamil Tarpishchev, a declarat, luni, că Maria Șarapova ar putea reveni pe teren în ianuarie 2017, deși a primit în luna iunie o suspendare de doi ani pentru dopaj, notează Reuters.
„Totul va fi decis în septembrie. Este imposibil să spun cu certitudine, dar cred că ea va juca din nou în ianuarie 2017”, a declarat Tarpishcev, citat de Reuters.
Maria Șarapova, fost număr 1 mondial și câștigătoare a cinci trofee de Mare Șlem, a fost suspendată din circuit după ce a fost testată pozitiv cu Meldonium, în timpul turneului Australian Open.
Jucătoarea în vârstă de 29 de ani a fost trecută pe lista oficială a Rusiei pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să amâne o decizie privind apelul Șarapovei până la 19 septembrie. Maria a cerut reducerea suspendării, iar Federația Internațională de Tenis (ITF) a precizat că are nevoie de mai mult timp pentru a întocmi probatoriul.
Maria Șarapova fost depistată pozitiv cu Meldonium, substanță care a fost inclusă de Agenția Mondială Antidoping pe lista medicamentelor interzise la începutul anului 2016, iar de atunci peste 150 de sportivi, în special din Rusia, au fost testați pozitiv.
Meldoniumul este un medicament anti-ischemic, care poate îmbunătăți rezistența sportivilor, poate grăbi recuperarea după exerciții, poate proteja împotriva stresului și stimula activitatea și funcțiile sistemului nervos.