Râul și ramul, prietenii Simonei la Toronto! Azarenka a pierdut incredibil, iar Halep are o posibilă semifinală lejeră
După calificarea fantastică în sferturile de finală la Toronto, obținută în fața nemțoaicei Angelique Kerber (11 WTA), scor 6-3, 5-7, 6-4, Simona Halep (3 WTA) a primit o veste excelentă.
Marea surpriză de la Toronto: eliminarea Viktoriei Azarenka
Viktoria Azarenka (21 WTA), fost lider mondial și una dintre cele mai în formă jucătoare din 2015, a pierdut neașteptat joi seară, în fața italiencei Sara Errani (17 WTA), cu scorul de 7-5, 6-3. Bielorusa se afla pe partea de tablou a Simonei, iar fanii constănțencei se temeau de un posibil duel în semifinale cu jucătoarea care acum colaborează cu Wim Fissette, antrenorul româncei din 2014. Halep va susține astfel un examen mai greu în sferturi, decât în faza semifinalelor, vineri seară urmând să o înfrunte, după ora 20:00, pe Agnieszka Radwanska (Polonia, 14 WTA), care este campioană en-titre la turneul dotat cu peste 2,5 milioane de dolari. Dacă se va impune, Halep o va egala pe Radwanska în privința meciurilor directe, scorul fiind acum 4-3 în favoarea polonezei.
Simona Halep a jucat un meci epuizant în fața lui Angelique Kerber, încheiat după două ore și 25 de minute de joc, scor 6-3, 5-7, 6-4.
Errani sau Tsurenko în semifinale
Un succes în fața Agnieszkăi Radwanska ar echivala cu calificarea în a șaptea semifinală a anului pentru Simona Halep, care va privi următorul meci cu o relaxare pozitivă. Jucătoarea în vârstă de 23 de ani ar deveni mare favorită la accederea în finală, ținând cont că se va duela cu Sara Errani (Italia, 17 WTA) sau Lesia Tsurenko (Ucraina, 54 WTA), pentru un loc în ultimul act. Diferența de forță dintre Simona și cele două jucătoare care se întâlnesc joi, după 21:30, este una uriașă. Errani și Tsurenko dețin un serviciu destul de modest, iar raliurile puternice impuse de Halep le-ar destabiliza jocul fără probleme, lucru demonstrat de-a lungul timpului.
Simona a învins-o pe ucraineancă de 4 ori din tot atâtea întâlniri: 6-4, 7-5 la Opole 2009 (hard), 3-0 – retragere la Linz 2012 (hard), 6-3, 6-1 la Hertogenbosch 2012 (iarbă) și 6-3, 4-6, 6-4 la Wimbledon 2014 (iarbă), în timp ce palmaresul cu Errani este și el pozitiv, scor 2-1: 1-6, 0-6 la Miami 2013 (hard), 6-2, 6-0 la Doha 2014 (hard) și 6-4, 6-4 la Stuttgart 2015 (zgură).
Partea opusă de tablou este una mult mai aprinsă, propunând meciurile: Serena Williams (SUA, 1 WTA) – Roberta Vinci (Italia, 53 WTA) și Ana Ivanovic (Serbia, 6 WTA) – Belinda Bencic (Elveția, 20 WTA).