„Război” în toată regula între Ilie Năstase și Charlie Hebdo! Mesajul obscen distribuit de fostul tenismen prin care a răzbunat-o pe Halep | FOTO

Ilie Năstase, fostul lider mondial din circuitul masculin, nu a acceptat modul în care caricaturiștii de la Charlie Hebdo au tratat-o pe Simona Halep, după ce aceasta din urmă a câștigat primul titlu de Grand Slam, chiar la Roland Garros. După ce celebra revistă a publicat o imagine controversată, „Nasty” a distribuit replica pentru francezi. 

Cătălin Ioan Berenghi, fost candidat independent la Primăria Capitalei și un contestatar aprig al construirii celei mai mari moschei din Europa, a publicat pe contul său de Facebook o fotografie în care silueta folosită de caricaturiștii de la Charlie Hebdo pentru a o ilustra pe Halep arată, de această dată, un gest obscen. 

Ilie Năstase s-a regăsit în această replică pentru francezi și a distribuit-o alături e mesajul: „Felicitări! Sunt de acord!”. 

„Am văzut ce au făcut, dar e un jurnal de satiră, nici nu trebuie să le răspundem. Dacă ei consideră ca trofeul de la Roland Garros e fier vechi, deși valorează peste 2 milioane de euro, înseamnă că sunt proști. Ce să le spui proștilor? Nu are rost să le răspundem, să-i băgăm în seamă. Probabil că dacă lua trofeul vreo franțuzoaică nu mai făceau asta. E treaba lor. Nici nu merită să le mai răspundem. Cupa e la noi, e a românilor. Dacă ei consideră că trofeul de la Roland Garros e fier vechi, atunci să-l retragă. Dar fierul ăla vechi i-a costat destul de mult”, a fost replica inițială a lui Ilie Năstase. 

 

Publicat: 15 06. 2018, 19:51
Actualizat: 16 06. 2018, 16:52