Război între „Zeul Tenisului” și omul venit din „Orașul Zeilor” | Roger Federer – Stefanos Tsitsipas, finală savuroasă și cu miză mare la Dubai

Roger Federer și Stefanos Tsitsipas se înfruntă în finala turneului ATP 500 de la Dubai. Elvețianul țintește titlul cu numărul 100 al carierei – o performanță atinsă în trecut doar de americanul Jimmy Connors, în timp ce tânărul reprezentant al Greciei ar deveni primul jucător cu două trofee câștigate în acest sezon. Partida se joacă sâmbătă, de la ora 17:00 (ora României) și este în transmisiune directă pe Digi Sport.

Luna martie începe cu un adevărat festin pentru fanii tenisului, ca un mărțișor universal: o confruntare între doi jucători cu rever clasic, cu o singură mână, cu mișcări elegante și fluide pe teren, un duel-bis, după optimea de la Australian Open, încheiată cu o victorie în patru seturi pentru Tsitsipas.

Stefanos Tsitsipas a arătat că este echipat pentru a-i face față lui Federer, iar cotele încrederii sale sunt la cel mai ridicat nivel, având opt victorii consecutive în acest moment. Grecul a trecut cu emoții de semifinale, 4-6, 7-6(4), 7-6(4) în fața francezului Gael Monfils. „Nu știu cum am câștigat. Am jucat relaxat și m-am bucurat de fiecare moment. Am servit bine și am avut timing bun la retur. Am abordat tiebreak-urile cu încredere”, a declarat Tsitsipas.

Stefanos și-a asigurat pentru luni pătrunderea în premieră în Top 10, după un meci de trei ore în care a avut numeroase momente dificile: deși a început partida cu break, a cedat apoi cinci game-uri la rând și s-a văzut nevoit să revină de la 0-1 la seturi, apoi de la 1-3 în setul doi, a anulat patru mingi de break în game-ul opt al decisivului, iar înaintea liniei de finiș a forțat, împingând partida în tiebreak decisiv cu un game câștigat în ciuda a trei duble greșeli comise. Stefanos va fi cel mai tânăr membru din Top 10, preluând ștafeta de la Alexander Zverev (21 ani).

De partea cealaltă, Roger Federer a trecut lin de duelul cu Borna Coric (13 ATP), scor 6-2, 6-2, în doar 68 de miniute. În 2018, grecul în vârstă de 22 de ani reușea să îl învingă de două ori pe elvețian.

Publicat: 02 03. 2019, 11:16
Actualizat: 02 03. 2019, 11:17