Războiul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki e departe de a fi încheiat. Din SUA vine certitudinea continuării acestui conflict: „Nu s-a sfârșit încă”
Războiul declarațiilor dintre Caroline Wozniacki și Simona Halep pare să nu se va sfârși prea curând, iar presa americană vine cu noi detalii despre continuarea acestui conflict fără sens.
Daneza s-a arătat extrem de deranjată de faptul că Simona Halep a primit un wildcard la Miami Open și a acuzat că românca nu ar fi meritat să primească invitația de la organizatorii turneului de peste Ocean.
Simona Halep a revenit de curând în circuitul WTA după un an și jumătate de suspendare primită în cazul de dopaj în care a fost implicată fără voia ei.
Războiul dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki e departe de a fi încheiat. Din SUA vine certitudinea continuării acestui conflict
De la turneul de la Miami, sportiva noastră nu a mai participat la nici o competiție, dar a acceptat recent două wildcard-uri, la Oeiras și la Madrid, competiții ce vor avea loc în perioada 15-21 aprilie, respectiv 23 aprilie – 5 mai.
Practic, după cum titrează jurnaliștii americani de la Lob&Smash, ”Simona Halep face exact ce își dorește Caroline Wozniacki”. Doar că nu intenționat. Aceștia susțin că Simona încearcă să revină din nou în vârful ierarhiei WTA, iar pentru asta vrea să ia parte la competiții ca WTA Oeiras, turneu de nivel Challenger.
”Raționamentul pare a fi că Halep are nevoie să joace mai mult pentru a căpăta o formă mai bună înaintea marilor competiții pe zgură, dar Halep nu a făcut acest lucru și la primul turneu la care a luat parte după suspendare, Miami Open. Ea a mers direct acolo, fără să joace mai întâi la un turneu de nivel mai scăzut. Ar fi fost mai intelligent dacă ar fi jucat la o competiție mai mica, dar ea a ales să nu o facă”, au scris jurnaliștii americani.
Totodată, americanii confirmă că ”războiul” continuă între Simona Halep și Caroline Wozniacki, mai ales că ambele sportive au acceptat wildcard-uri la turneul WTA de la Madrid.
”Halep a acceptat un wildcard la Madrid Open, un turneu de 1000 de puncte. Partea amuzantă este că și Wozniacki a acceptat un wildcard la Madrid. Războiul cuvintelor dintre daneză și româncă pare că nu s-a sfârșit încă”, au adăugat cei de la Lob&Smash.
Caroline Wozniacki, atac din senin la adresa Simonei
Daneza Caroline Wozniacki a lansat un „atac pe nepusă masa” la adresa Simonei Halep, chiar în momentul în care românca se pregătea să revină în competiții după suspendarea dictată în cazul de dopaj cu roxadustat. Nordică era de părere că sportivii prinși dopați nu ar trebui să primească wildcard-uri după ce ispășesc suspendarea.
”În primul rând, mereu mi-a plăcut de Simona. Am avut o relație bună. Și în trecut am vorbit deschis despre ce cred în legătură cu dopajul. Ideile mele nu s-au schimbat. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toți. Nu mă refer direct la Simona, dar, dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost testat pozitiv…
Înțeleg de ce un turneu vrea un nume mare pe tablou, dar eu cred, și nu este un atac la cineva anume, că acești oameni nu ar trebui să primească wild-card-uri!
Dacă vrei să revii și a fost vorba de o greșeală, înțeleg, dar trebuie să o iei de jos ca să ajungi înapoi în vârf. Asta e părerea mea despre astfel de lucruri”, a spus la acea vreme Caroline Wozniacki.