Răzvan Lucescu îi ia apărarea Simonei Halep în scandalul dopajului: „Mi se pare o situație tâmpită”. Comparația pe care o face cu „dosarul Guardiola” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Răzvan Lucescu a vorbit despre cazul de dopaj în care este implicată Simona Halep și a făcut o paralelă cu problemele asemănătoare prin care a trecut Pep Guardiola.
Răzvan Lucescu îi ia apărarea Simonei Halep în scandalul dopajului: „Mi se pare o situație tâmpită”. Comparația pe care o face cu „dosarul Guardiola” | VIDEO EXCLUSIV
Simona Halep nu este vinovată de dopaj, așa cum a fost și în cazul lui Pep Guardiola, apreciază Răzvan Lucescu. Antrenorul lui PAOK Salonic a vorbit despre scandalul care a zguduit tenisul din România și nu numai, fiind convins că sportiva din Constanța nu ar fi luat niciodată substanțe interzise cu bună știință.
Acesta a făcut o paralelă cu cazul lui Pep Guardiola, actualul antrenor al lui Manchester City, care atunci când a fost acuzat de dopaj a reușit, în cele din urmă, să își demonstreze nevinovăția.
„Nu o cunosc pe ea (n.r. pe Simona Halep), nici nu am urmărit foarte atent ceea ce s-a întâmplat, dar, privind din afară, mi se pare că este o situație absolut tâmpită, nefericită. Intru într-un subiect pe care nu îl stăpânesc, dar, ca om, sunt convins că nu ar fi făcut niciodată asta.
I s-ar fi putut întâmpla, pentru că sunt multe lucruri care se pot lua în calcul, și reacții ale organismului – fără să fi consumat absolut nimic, dar organismul să producă anumite substanțe… Se poate întâmpla și este o situație total nefericită. Nu cred că cineva ar fi vrut să îi facă rău intenționat.
I s-a întâmplat lui Guardiola în 2001, la Brescia, când a fost oprit pe motiv de dopaj și a fost suspendat pe șase luni. A dus o luptă acerbă împotriva celor de la doping, chiar și după ce a abandonat fotbalul, și, într-un final, a câștigat. A vrut să demonstreze că nu s-a dopat, că a fost o situație nefericită, și a reușit”, a declarat Răzvan Lucescu, pentru ProSport.
Șeful Agenției Anti-Doping din Polonia dă de pământ cu ITIA în cazul Simona Halep: „Timp de trei sau patru luni nu a făcut nimic în privința asta!”
Michal Rynkowski, directorul Agenției Poloneze Anti-Doping (POLADA), este uimit de faptul că Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a amânat pentru a treia oară procesul Simonei Halep.
Michal Rynkowski, omul care conduce POLADA, organismul anti-doping din țara liderului mondial Iga Swiatek, a comentat situația Simonei Halep. Procesul lui Halep a suferit o nouă amânare, după ce ITIA i-a adus o acuzație separată, astfel că românca nu a primit o decizie în decurs de opt luni.
„Sincer să fiu, durează destul de mult. Și am fost, de asemenea, surprins de asta! Substanța a fost depistată și jucătoarea a fost suspendată în octombrie, așa că era de așteptat ca acestui caz să i se dea un curs mai concret, dar timp de trei-patru luni nu am auzit să se întâmple nimic”, a spus Michal Rynkowski, șeful Agenției Poloneze Anti-Doping, într-un interviu pentru Sport.pl.