Bianca Andreescu (locul 60 WTA), tânăra de 18 ani din Canada, dar de origine română, va disputa finala de la Indian Wells cu Angelique Kerber, actual număr opt în clasamentul mondial. Duelul va avea loc duminică seara, de la ora 21:00 (ora României).
Până să ajungă în ultimul act al competiției, Bianca a învins-o, vineri, cu 6-3, 3-6, 6-4, pe Elina Svitolina, locul 6 WTA. Sportiva canadiană ce are părinți români a declarat după meci: „Chiar tremur toată în momentul de față! Este incredibil, sincer vă spun că am rămas fără cuvinte. Nu am cuvinte…”.
După ce a reușit să-și stăpânească emoțiile, ea le-a explicat jurnaliștilor prezenți la conferința de presă.”Meciul ăsta a avut suișuri și coborâșuri. Am început ceva mai slab, însă mi-am revenit la 3-0, mulțumesc lui Dumnezeu! Svitolina a fost în control în al doilea set, iar eu am început să ratez mai mult. Apoi, în setul al treilea am rămas calmă sau cel puțin asta am încercat. Am găsit resursele în mine. Am dat totul. Așa cum spun întotdeauna, mi-am căutat loviturile. A fost un meci nebun, un fel de roller coaster. Sunt extrem de fericită că am reușit să îl duc la capăt cu bine”.
Bianca are un parcurs excelent în acest an. A câștigat 27 de meciuri și a pierdut doar 3. A jucat o finală WTA, la Auckland, și a câștigat un trofeu 125k, la Newport Beach. La Indian Wells, ea a devenit prima jucătoare care atinge finala după ce la turneu a participat pe baza unui wild card.
Câștigătoarea de la Indian Wells va primi un premiu de 1.354.010 dolari și 1.000 de puncte WTA, iar finalista va lua 686.000 de dolari și 650 de puncte WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER