Reacția genială a lui Andy Murray, după ce „noua Șarapova”, de 16 ani, a spus că britanicul este „atât de frumos în viața reală”: „Cât de bună va fi când i se va reface vederea!”

Andy Murray (35 de ani) a oferit o reacție genială după ce Mirra Andreeva, sportiva care a împlinit pe 29 aprilie 16 ani, a declarat că marele jucător de tenis din circuitul ATP este „atât de frumos în viața reală”.

Reacția genială a lui Andy Murray, după ce „noua Șarapova”, de 16 ani, a spus că britanicul este „atât de frumos în viața reală”.

Mirra Andreeva, noua senzație din tenisul feminin care a fost poreclită „noua Șarapova” a pus ochii pe Andy Murray, jucătorul de tenis din Marea Britanie. Tânăra care a împlinit de curând 16 ani a oferit o declarație neașteptată la turneul WTA de la Madrid.

Tânăra care ocupă locul 194 în clasamentul WTA l-a complimentat pe legendarul tenismen despre care a declarat: „Când ești aici și iei prânzul cu toate aceste vedete… Îl vezi pe Andy Murray și îi vezi fața, el este atât de frumos în viața reală. Este atât de uimitor. Atmosfera de a fi aici printre toți acești jucători este pur și simplu incredibilă”, a declarat Mirra Andreeva, potrivit Tennis Channel.

Reacția lui Andy Murray nu s-a lăsat așteptată. Jucătorul de tenis din Marea Britanie a postat un mesaj inedit pe rețelele de socializare în legătură cu declarația sportivei din Rusia. „Cât de bună va fi când i se va reface vederea!”

Mirra Andreeva a făcut spectacol la WTA Madrid 2023

Andy Murray a participat și el la turneul de la Madrid, doar că sportivul din Marea Britanie a părăsit competiția de pe zgură în primul tur. Aflat pe locul 52 în clasamentul ATP, britanicul a pierdut în primul tur cu Andrea Vavassori, scor 2-6, 6-7 (7), în timp ce Mirra Andreeva a trecut de Leylah Fernandez 49 WTA, finalistă la US Open 2021), Beatriz Haddad Maia (14 WTA) și Magda Linette (19 WTA). Pentru un loc în sferturi, finalista de la Australian Open juniori 2023 o va înfrunta pe Aryna Sabalenka, locul 2 WTA, campioana de la Australian Open 2023.

„Când am ajuns la Madrid și am văzut că o voi întâlni pe Leylah (Fernandez), m-am gândit că ar fi distractiv să jucăm un meci și că e rândul meu să plec acasă mai devreme.

Antrenorul meu mi-a spus că a rezervat hotelul până duminică, pentru că a vrut să petrecem această săptămână antrenându-ne bine aici, orice s-ar întâmpla. Este minunat să fiu încă în turneu, sunt foarte fericită că pot să-mi sărbătoresc astfel aniversarea de 16 ani.

Pur și simplu nu știu ce să spun. Este foarte emoționant prin ce trec. Echipa mea îmi tot spune să ascult presa și fanii, să mă distrez, dar că după o oră trebuie să mă concentrez pe meciul următor, că trebuie să uit tot ce s-a întâmplat și să rămân cu picioarele pe pământ.

Nu mi-am dat seama (că a câștigat 16 meciuri în ultimele 20 de zile), nu sunt obosită, pentru că fac o treabă excelentă alături de preparatorul meu fizic. Este minunat aici, o să-mi sărbătoresc ziua de naștere cu familia, care este aici, și vom merge la un restaurant” – Mirra Andreeva, citată de PuntoDeBreak.

Publicat: 01 05. 2023, 10:38