Reacția Irinei Begu după meciul-maraton cu Schmiedlova: „A fost ca un roller-coaster!”
Irina Begu a avut parte de un meci maraton în primul tur la Roland Garros. Românca a învins-o pe nna Schmiedlova (Slovacia, 77 WTA), scor 6-4, 5-7, 9-7, calificându-se în turul secund. Begu s-a bucurat mult la final că nu a făcut foarte multe greșeli neforțate și a comentat meciul care urmează, cu Shuai Zang.
Partida cu Ana Karolina Schmieldova a durat trei ore și 21 de minute: „Cred că per total, lăsând la o parte că a fost ca un roller-coaster meciul, jocul meu nu a arătat deloc rău. Mi-am propus să fiu agresivă și, indiferent că am avut multe greșeli neforțate, sunt bucuroasă că numărul loviturilor câștigătoare a fost mare. Asta mi-am propus și sper să o fac în continuare. Ce pot să zic, a fost greu într-adevărat. Am fost condusă cu 5-2, dar am crezut în mine și am întors. Cred că am puterea aceasta de a ieși din încurcătura în care, de multe ori, mă bag singură.
Am avut un meci în 2016 de peste trei ore, cu Wandeweghe. Trebuie să mă obișnuiesc cu meciuri lungi și, la un moment dat, sper să le mai scurtez. Sunt mai constantă, încerc să fac cât mai puține greșeli. Nu reușesc de fiecare dată, dar mă bucur că am reușit să fiu agresivă în momentele importante. Voi încerca să fac cât mai multă recuperare.
Ne știm foarte bine. Va fi un meci greu, dar sunt încrezătoare și cred că am armele necesare să o înving. E o jucătoare bună, pe care o apreciez”, a spus Begu, după meci.
Irina Begu va juca în turul doi al turneului de la Roland Garros cu Shaui Zang (China, 27 WTA).