Mats Wilander (55 de ani) a declarat, în urma meciului din finala US Open, încheiat cu victoria Biancăi Andreescu în fața Serenei Williams, cu scorul de 6-3, 7-5, că canadianca a fost mult mai bună decât Williams.
Wilander a vorbit, la Eurosport, despre jocul Biancăi Andreescu: „La început, Andreescu s-a descurcat excelent. Returna servele extrem de bine, deși Williams a avut o zi foarte proastă la serve. Andreescu este foarte matură. Simte foarte bine și are o putere imensă și poate arăta lumii că poate juca cel mai bun tenis al ei în momentele cheie. Are mult mai multă putere în forehand, decât celelalte jucătoare. Andreescu a fost mai bună de la primul până la ultimul punct al meciului. Serena nu a făcut cel mai bun joc, dar Andreescu s-a mișcat foarte bine și a fost foarte agresivă”.
De asemenea, Wilander a punctat ceea ce ar trebui, în opinia sa, să facă Serena Williams pentru a câștiga un nou Grand Slam: „Serena va trebui să servească mult mai bine decât a făcut-o azi. La 6-3, 5-1, Andreescu și-a ieșit un pic din ritm. Publicul a început să se implice din ce în ce mai mult în meci. În ultimele două finale, am fost surprins de nivelul Serenei. În cea de anul trecut, nu credeam că este pregătită. Azi, am crezut că este pregătită. Serena știe că nivelul său este aproape de a câștiga un nou Grand Slam, dar nu știu dacă a câștigat vreodată un turneu doar cu 49% din primele serve în teren”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER