Patrick Mouratoglou a preferat să nu comenteze scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep, fosta ei jucătoare.
După șase ore de tăcere, Mouratoglou a oferit o primă reacție, însă acesta a evitat să se pronunțe într-un fel sau altul, după ce lumea tenisului a aflat vestea-șoc.
Simona Halep și-a încheiat sezonul, deși se află pe un loc calificabil la Turneul Campioanelor. Eleva lui Patrick Mouratoglou e pe poziția a 8-a în WTA Race, dar a abandonat lupta pentru calificarea la cea mai importantă competiție a finalului de sezon.
Criticat de fanii Simonei Halep, în contextul scandalului de dopaj, Patrick Mouratoglou n-a avut nicio apariție în social-media.
După șase ore de tăcere, antrenorul fostului lider mondial a cedat insistențelor: „Pentru moment, nu comentez”, a reacționat Mouratoglou, prin intermediul biroului de PR, scrie GSP.
„Am rămas mut, perplex, am zis că nu se poate când am aflat. Îmi doresc să rezolve problema asta în favoarea ei, au mai fost cazuri în care au dovedit că sunt nevinovați. Sper să aibă o echipă de specialiști. Nu știm amănunte, nu știm dacă a făcut vreun tratament pentru problemele ei. Sper să nu se întâmple o nenorocire, să fie suspendată și să i se încheie cariera aici. E vorba de 25 de ani de muncă, a câștigat Grand Slam, iar acum ajungi să se spună că ai trișat”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
În total, Simona a petrecut 64 de săptămâni în fotoliul de lider mondial. În istoria tenisului românesc, doar doi jucători au mai ocupat locul 1: Ilie Năstase a fost primul lider din istorie în clasamentul ATP, în timp ce Horia Tecău s-a aflat pe această poziţie în proba de dublu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER