Reacția Mariei Șarapova după ce a strâns din nou un trofeu în brațe: este fericită, dar intră pe teren necunoscut. „Vreau să închei anul în forță. Nici nu-mi amintesc când…”
„Este un titlu cu adevărat special, o victorie specială. Au trecut câțiva ani de când nu am mai ținut în mâini un trofeu. Este un sentiment excelent, efort de echipă„. Cu șapte zile înaintea startului Turneului Campioanelor, cel care, simbolic, pune punct sezonului din tenisul feminin, Maria Șarapova a regăsit calea succesului. Revenită în circuit pe 26 aprilie, „Masha” a avut nevoie de 172 de zile pentru a ridica un trofeu deasupra capului. Timp de 456 de zile (un an și trei luni), rusoaica nu a avut voie să dispute niciun meci oficial.
Sportiva care la 18 ani era numărul unu mondial a intrat acum pe lista sportivelor care câștigă un titlu și înainte de a împlini 20 de ani, și la 20 de ani plus, și la 30 de ani plus.
Pe teren, bucuria Șarapovei nu a semănat cu un final obișnuit de meci. Fără a fi la fel de înlăcrimată ca în cazul partidei din primul tur de la US Open, Șarapova a dat totuși frâu liber emoțiilor. Chiar dacă a triumfat într-un turneu de categorie inferioară – International, eșalon în care rareori a evoluat din 2011 încoace.
„Când începi turneul de la zero – și era atât de frig și nu atât de mulți spectatori! – apoi ajungi să joci finala pe o arenă plină-ochi, unde este atât de mult entuziasm și atâta energie, iar tu ești cea care câștigă ultimul punct, atunci parcă totul se așază la locul potrivit. Trebuie să prețuiești aceste momente„, a declarat Șarapova la conferința de presă de după meci.
Încheie anul cu un alt turneu care îi dă invitație
După o optime de finală în turneul de la Beijing și titlul de la Tianjin, Maria Șarapova a luat drumul Rusiei natale.
„Abia aștept să joc acasă, în țara mea, ultimul turneu al anului. Evident, este mare lucru să ajung acolo cu acest titlu, dar îmi doresc enorm să termin în forță. Nici nu-mi amintesc când am jucat ultima dată trei turnee consecutiv. Voi da tot ce am și știu că mă așteaptă atât de mulți fani incredibili„, a mai spus Maria Șarapova, ajunsă pe poziția 57 WTA.
- Șarapova a jucat ultima dată la Moscova în 2007 – fiind învinsă de la primul meci de Victoria Azarenka. În 2005 și 2006 a jucat sferturi de finală.