Reacția oficială a Federației Române de Tenis după „scandalul Năstase”. Cosac: „Vom trimite un memoriu, Ilie a fost provocat”. Dezvăluiri despre gestul pe care Nasty ar fi vrut să-l facă duminică

Reacția oficială a Federației Române de Tenis după
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a anunțat, luni, că va depune un memoriu la Federația Internațională de Tenis (ITF), după suspendarea provizorie a căpitanului nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase.

Cosac pretinde că Ilie Năstase a fost provocat de arbitrul de scaun, pe care îl consideră principalul vinovat pentru incidentele care au avut loc sâmbătă, în timpul partidei dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta. „Era pornit pe Ilie”, susține președintele FRT.

„Noi vom trimite, în cursul zilei de astăzi (n.r. – luni, 24 aprilie), un memoriu, în care vom prezenta punctul nostru de vedere despre cum s-au petrecut lucrurile, pentru că, din punctul nostru de vedere, Ilie a fost provocat toată săptămâna. Un lucru care nu s-a spus – am revăzut imaginile cu Konta – ea nu avea ce căuta la scaunul de arbitraj. Regulamentul spune foarte clar, căpitanul nejucător este cel care poate contesta o decizie a arbitrului, singurul care poate purta un dialog cu arbitrul.

Ilie a stat foarte liniștit și nu de la el a pornit toată discuția și tot scandalul. Din punctul meu de vedere, arbitrul principal a pierdut controlul evenimentului. Iar limbajul lui non-verbal, cum se apropie provocator de Ilie, îl impinge cu degetul la un moment dat, este clar o intenție de a provoca. Având în vedere că în dimineața zilei de sâmbăta, eu, cu domnul Năstase și cu domnul arbitru principal am avut o discuție pe tema celor întâmplate la tragerea la sorți și la dineul oficial, discuție la care arbitrul principal își arăta oarecum ostilitatea față de Ilie. Era pornit pe Ilie. El ar fi trebuit sa stingă incendiul, ca pompierul, dar el a venit hotărât să ia decizii drastice, să-l penalizeze pe Ilie”, a afirmat George Cosac la Sport.ro.

Președintele FRT a dezvăluit și că, duminică, Ilie Năstase a vrut să le ofere câte un buchet de flori jucătoarelor adverse, însă i-a fost interzis accesul în baza sportivă.

„Am discutat cu reprezentanții Marii Britanii dacă permit ca domnul Năstase să le ofere câte un buchet de flori fetelor. Domnul Năstase și-a dorit să le ofere câte un buchet de flori fetelor și ei au acceptat. Au rămas plăcut surprinși că domnul Năstase face acest gest, dar au rugat să fie după terminarea meciurilor. Au sosit buchetele de flori la stadion. Domnul Năstase aștepta să se termine meciurile pentru a veni să le ofere buchetele de flori jucătoarelor Marii Britanii. În momentul în care a pășit în bază, nu în arenă, să meargă în restaurant să aștepte finalul partidei de dublu – scorul era deja 3-1, întâlnirea se terminase – a fost văzut de anumite persoane, am înțeles că cineva din presa britanică l-ar fi văzut prima dată și ar fi început scandalul.

Atunci, puși în fața faptului, cei de la ITF au început să redacteze ceva pe picioare și a așa a apărut o hârtie prin care îi era interzisă intrarea domnului Năstase, până Federația Internațională va lua o hotărâre definitivă. În memoriu vom scrie și noi treaba aceasta, faptul că s-au grăbit să redacteze când l-au văzut pe Ilie. Până atunci, totul fusese verbal. Când l-au văzut, au redactat repede câteva rânduri, prin care îi interziceau provizoriu domnului Năstase să intre în bază, nu în tribune, ci în intreaga baza. A fost un abuz”, a încheiat Cosac.

Ilie Năstase, în vârstă de 70 de ani, a fost eliminat de la întâlnirea cu Marea Britanie de la Mamaia, sâmbătă, după mai multe incidente. Potrivit presei britanice prezente la Constanța, Năstase le-a atacat verbal pe jucătoarea Johanna Konta și pe Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×