Reacția presei internaționale după finala pierdută inexplicabil de Halep la Cincinnati. Concluziile jurnaliștilor de la L’Equipe și DailyMail
Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) a capotat în finala turneului de la Cincinnati, în fața olandezei Kiki Bertens, 6-2, 6-7, 2-6, iar presa internațională nu a rămas impasibilă la înfrângerea româncei. Cu set și minge de meci ratată, Halep nu și-a mai revenit și i-a oferit șansa lui Bertens să câștige titlul pe tărâm american cu o revenire de senzație. L’Equipe și DailyMail au reacționat.
Site-ul tenis365 a reacționat, la rândul său: „Simona Halep a dezvoltat o aură de invincibilitate! Mulți au pus la îndoială capacitatea ei de a fi atât de dominantă și pe bună dreptate. După acel 2014 nebun, în care a ajuns până în finala de la Roland Garros, și a ajuns pe locul 2 în lume, în sfârșit își face loc în circuit, ba mai mult, face chiar legea. Deși le-a oferit celor care se îndoiau de ea mult material pentru câțiva ani, Simona s-a întors și demonstrează tuturor cine este cu adevărat”, au scris cei de la tenis365.
În schimb, jurnaliștii de la L”Equipe notează că Simona a pierdut pentru că nu a mai rezistat fizic pe final. „Deja finalista de două ori la Ohio (2015, 2017), Simona Halep nu a reușit nici de dată această să pună mâna pe trofeul de la Cincinnati. Anul acesta, românca a reușit să câștige primul sau titlu de Grand Slam și s-a impus și la Montreal, însă formă fizică a costat-o în final”.
Cei de la DailyMail au tras două concluzii după partida Halep – Bertens: „Principala favorită, Simona Halep, a scăpat printre degete o minge de meci, iar Kiki a profitat și s-a impus, scor 2-6, 7-6, 6-2, pentru a marca victoria carierei la Cincinnati. Olandeza a jucat prima ei finală pe hard și a pus capăt seriei liderului mondial de 9 victorii”, au punctat englezii.
Simona Halep a avut ocazia de a câștiga al doilea trofeu în opt zile, după ce s-a impus la Rogers Cup. Pentru prezența în finală, Simona va încasa 262.364 de dolari, precum și 585 de puncte WTA.